URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Octombrie 2017, 12:10

A expirat termenul pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. În Bihor, 111 clădiri au obţinut documentul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe 30 septembrie a expirat termenul prorogat în care proprietarii de clădiri au putut să obţină autorizaţia de securitate la incendiu, astfel că începând din 1 octombrie, cei care nu au acest document, riscă amenzi uriaşe.

"Conform prevederilor legale, punerea în funcţiune, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie, atrage după sine aplicarea sancţiunilor contravenţionale, cu amenzi cuprinse între 20.000 – 50.000 lei", se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

486 de cereri

Categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu sunt menţionate în HG 571/2016. Printre altele, este vorba despre clădiri în care funcţionează sediile autorităţilor publice, locale şi centrale, activităţi de comerţ, activităţi culturale, centre de agrement (dacă au o suprafaţă mai mare sau egală cu 600 mp), clădiri în care se desfăşoară activităţi de învăţământ (dacă au o suprafaţă mai mare sau egală cu 150 mp), unităţile de primire turişti cu mai mult de 8 camere, clădirile civile subterane sau spaţiile publice subterane amenajate la subsol, demisol ori în pod (dacă au o suprafaţă mai mare de 100 mp), staţiile de distribuţie carburanţi ori sălile sportive cu o capacitate mai mare de 200 de locuri.

În acest an, ISU Crişana a înregistrat 486 de solicitări de emitere avize şi autorizaţii de securitate la incendiu. În urma verificării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor din teren, la nivel judeţean au fost emise 170 de avize de securitate la incendiu şi 111 autorizaţii de securitate la incendiu. Restul clădirilor, au constatat pompierii, nu aveau nevoie de aceste documente. ISU Crişana nu a transmis şi lista clădirilor care au obţinut autorizaţiile sau avizele.

"Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 1.780 de cazuri, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate", se mai arată în comunicatul ISU.

Pe de altă parte, din 1 ianuarie până pe 30 septembrie, pompierii bihoreni au derulat 1.221 acţiuni de îndrumare şi control, pe timpul cărora au aplicat 895 amenzi contravenţionale în cuantum de 1.829.500 lei.

Fără taxe

ISU Crişana şi-a reafirmat şi disponibilitatea pentru soluţionarea situaţiilor obiectivelor care încă nu au obţinut autorizaţiile sau avizele. "Totodată, menţionăm că obligaţia solicitării şi obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcţiilor", se mai arată în comunicat.

Documentaţia tehnică, în baza căreia se emite autorizaţia de securitate la incendiu, trebuie întocmită, conform prevederilor legale, de către proiectanţi şi certificată de către verificatorii de proiecte, atestaţi. "Reamintim faptul că pentru obţinerea acestui act administrativ, instituţia noastră nu percepe taxe", a mai transmis ISU.

În cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă pot decide oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, sancţiune care nu este condiţionată de existenţa autorizaţiei de securitate la incendiu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON