URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Ne enervează

Un nou 'masacru' verde: Sălciile din faţa Universităţii Partium, ciopârţite (FOTO)
Ne enervează
Cele patru sălcii din faţa Universităţii Creştine Partium, de pe strada Primăriei, au făcut cunoştinţă cu drujbaşii Primăriei orădene. După nefericita "întâlnire", din cei patru copaci au rămas doar nişte trunchiuri cu prea puţin verde.
05 Octombrie 2017, 16:20
Limba noastră-i o… corvoadă pentru şefii instituţiilor din Bihor
Ne enervează
Mai mulţi şefi de instituţii bihorene, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, au ieşit, marţea trecută, într-un conferinţă de presă dedicată Festivalului "Cântă Pădurea", care se va desfăşura, duminică, în cantonul Băile 1 Mai, la iniţiativa unei fundaţii din Ungaria. Totuşi, conferinţa ar fi putut la fel de bine să fie dedicată chinuirii limbii române, căci, în afară de şeful organizatorilor din Ungaria, care şi-au vorbit limba cum se cuvine, pe-a noastră ceilalţi au pocit-o repetat şi fără milă.
30 Septembrie 2017, 14:55
Ne enervează: O clădire în ruină din curtea ITM pune în pericol elevii din campusul şcolar (FOTO)
Ne enervează
O clădire din curtea ITM  Bihor, situată în imediata vecinătate a campusului şcolar Partenie Cosma, pune elevii în pericol. Imobilul, folosit ca adăpost de boschetari, se află într-o stare avansată de degradare. Ruina cu acoperişul căzut şi pereţii în autodemolare aparţine Ministerului Mediului.
Stat în stat: Angajaţii de la CAS Bihor îşi 'rezervă' abuziv locuri de parcare
Bihorel
Scandalul bolnavilor aduşi pe targă la CAS Bihor pentru adeverinţe de asigurat nu i-a potolit pe funcţionarii instituţiei, care se comportă la fel, ca şi cum cetăţenii ar fi în slujba lor, nu invers. Miercurea trecută, un asigurat care s-a deplasat la sediul din Şoseaua Borşului şi şi-a parcat maşina în imediata apropiere a acestuia s-a trezit, la plecare, că pe parbriz îi fusese lăsat un afiş ce-l soma "Nu mai parcaţi!", avertizându-l că locul respectiv este "Proprietate privată CAS Bihor".
13 Septembrie 2017, 08:55
Bătaie de joc! Lifturile parcării supraetajate din spatele Tribunalului sunt defecte de două luni
Știri Bihor
Orădenii care şi-au lăsat luni maşinile la nivelurile superioare ale parcării supraetajate din spatele Tribunalului ca să îşi poată duce copiii la şcolile din centrul oraşului au fost obligaţi să o ia cu micuţii şi bagajele pe scări. Lifturile parking-ului sunt defecte de două luni, iar reprezentanţii municipalităţii sunt incapabili să estimeze o dată pentru remedierea avariei.
Podul suspinelor: Sătenii se plâng că podul din Tăut este lăsat de autorităţi într-o stare deplorabilă
Ne enervează
Şubred, plin cu gropi şi străbătut des de basculante de mare tonaj, podul din satul Tăut, comuna Batăr, îi îngrijorează pe localnici, care se tem de pericolele la care sunt expuşi ei şi copiii lor. Deşi autorităţile au promis încă din luna mai remedierea situaţiei, acest lucru nu s-a întâmplat.
09 Septembrie 2017, 15:34
Bizon de Oradea: A intrat cu maşina în Brico Depot!
Ne enervează
Reacţie mai puţin obişnuită din partea unui orădean pe care ploaia torenţială de luni l-a surprins la depozitul de material de construcţii Brico Depot: Și-a băgat jumătate din maşină în holul magazinului, blocând efectiv ușile culisante adresate pietonilor.
05 Septembrie 2017, 11:59
Ne enervează: Ambrozia face tot mai multe victime în Oradea
Ne enervează
În ultima săptămână, numeroşi orădeni au semnalat prezenţa ambroziei pe mai multe terenuri din oraş, ba chiar şi în spaţii de joacă pentru copii ori de-a lungul pistelor pentru biciclişti, cum este cea de pe malul Peţei, pe strada Aleea Călinului.
05 Septembrie 2017, 09:39
Nesimţire! O peşteră din Bihor a ajuns groapă de gunoi pentru săteni
Știri Bihor
Peştera Câmpenească din comuna Cărpinet a ajuns groapă de gunoi pentru sătenii din zonă, scrie Digi 24 Oradea, care a făcut un reportaj la faţa locului. Peştera adăposteşte una dintre cele mai înalte cascade subterane din Europa, care acum este plină cu PET-uri, sticle şi alte deşeuri.
27 August 2017, 17:35
Ne enervează: Malurile Crişului în zona Sovata, pline de gunoaie şi de şobolani
Ne enervează
În zona Sovata, malurile Crişului Repede sunt doldora de gunoaiele pe care le lasă în urma lor unii pescari şi trecători. Acestea atrag şobolanii
23 August 2017, 10:27
Mai avem nevoie şi de iarbă! Lucrările la pista de alergare din parcul Brătianu distrug zone verzi (FOTO)
Ne enervează
Iniţiativa lăudabilă a Primăriei de a amenaja în parcul Brătianu o pistă de alergare sintetică se lasă cu distrugeri. Muncitorii au împrăştiat pietrişul, pământul şi nisipul escavat în timpul lucrărilor de-a lungul pistei, "omorând" astfel iarba şi reducând semnificativ spaţiul verde din parc.
20 August 2017, 09:24
Mor peştii în Criş! Căldura şi debitul mic al râului ucid vieţuitoarele (FOTO)
Știri Bihor
Orădenii care în aceste zile de vacanţă nu au plecat din oraş şi ies la plimbare pe malul Crişului au parte de un peisaj dezolant. Peşti morţi, gunoaie şi multă vegetaţie acoperă luciul apei, în zona Sovata. Peştii mor din pricina debitului redus al râului, cauzat de caniculă, dar şi de lucrările din amonte de Podul Decebal.
Ne enervează: Pericol pentru copii, în Parcul Cetății
Ne enervează
Distrugerile provocate de vandali sunt un pericol pentru copiii orădenilor şi nu doar pentru ei. În parcul Cetăţii, stâlpii de iluminat rămaşi fără reflectoare au cablurile de electricitate atârnate...
08 August 2017, 11:31
Se caută un pervers! Un bărbat şi-a arătat penisul, în mijlocul zilei, pe malul Crişului (FOTO)
Știri Bihor
O orădeancă a reclamat, pe grupul de Facebook "Oradea suntem noi", că luni la orele prânzului a dat peste un pervers în timp ce se plimba pe malul Crişului, în zona străzii Splaiul Crişanei. Din senin, bărbatul i-a arătat organele genitale, iar femeia cere acum sprijinul orădenilor, pentru a-l identifica şi a-l da pe mâna Poliţiei.
Imagini dezolante la Peştera Urşilor. Standuri dărăpănate şi deşeuri peste tot (FOTO)
Ne enervează
Unică în Europa, Peştera Urşilor, administrată de fraţii Micula, nu este pusă în valoare, ba din contră este uitată între mizerii. Pe grupul de Facebook Oradea Suntem Noi au apărut recent mai multe imagini dezolante din zona Peşterii Urşilor, deloc pregătită pentru a primi turişti. În fotografii se pot vedea numeroase deşeuri aruncate aiurea şi o serie de construcţii temporare dărăpănate.
30 Iulie 2017, 12:16
'Doreii' firmelor de construcţii, aşi în 'întunecarea' Oradiei (FOTO)
Ne enervează
De câteva săptămâni încoace, reţeaua electrică a Oradiei este avariată frecvent, iar orădenii rămân fără curent. Aproape fără excepţie, stricăciunile sunt provocate de muncitorii firmelor de construcţii care fac felurite săpături prin oraş. Cea mai recentă "întunecare" a avut loc miercuri, când o parte din cartierul Calea Aradului a rămas fără energie electrică, după ce muncitorii firmei Elsaco au tăiat cablurile de curent.
Plantate joi, furate până luni! Toate florile sădite de copii pe malul Crişului au dispărut, în trei zile
Ne enervează
Surpriză neplăcută, luni, pentru angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, care s-au dus să ude florile plantate cu trei zile în urmă de zeci de copilaşi orădeni în ghivecele de pe malul drept al Crişului Repede, în aval de Podul Ladislau. Toate florile au fost furate, hoţii lăsând în urmă ghivecele pline doar cu pământ.
04 Iulie 2017, 11:36
Prădător sau neglijenţă? Zeci de peşti morţi au fost adunaţi din lacul amenajat în Parcul Salca (FOTO)
Știri Bihor
Zeci de peşti morţi au fost adunaţi miercuri de angajaţii firmei Adenandra din lacul amenajat în Parcul Salca. Peştii, mulţi sfârtecaţi sau fără coadă, pluteau la marginea luciului de apă. Reprezentanţii municipalităţii spun că peştii au murit fie asfixiaţi, pentru că pompa de recirculare care aerează apa a fost defectă, fie ucişi de o vidră sau un peşte răpitor.
Abureală de bancheri: Cum a încercat BRD să-i ducă de nas pe ziariştii din Oradea
Bihorel
Partener al Federaţiei Române de Handbal, Banca Română pentru Dezvoltare a gafat în stil mare la Oradea. Cu trei zile înaintea partidei de handbal feminin România-Austria, oficialii băncii au invitat jurnaliştii orădeni la Hotelul DoubleTree by Hilton, pentru o discuţie liberă cu trei dintre componentele naţionalei, Gabriella Szücs, Yuliya Dumanska şi Cristina Neagu.
18 Iunie 2017, 13:01
Pista gunoaielor: În Borş, bicicliştii pedalează între mizerii de toate felurile (FOTO)
Știri Bihor
Atenţie biciclişti, dacă vreţi să ajungeţi de la Oradea la Berettyóújfalu pedalând! De-a lungul localităţii Borş, pista transfrontalieră este plină cu obstacole sub formă de pietre, gunoaie ori chiar bucăţi din autovehicule. Primarul comunei spune însă că nu prea are ce face: porţiunea adiacentă DN 1 este în responsabilitatea Companiei Naţionale de Drumuri, iar TIR-iştii care stau cu orele la coadă nu respectă curăţenia.
14 Iunie 2017, 12:54
Silvicultori... de lemn: Veniţi ca în vacanţă la Băile Felix, şefii Romsilva au chiulit de la propria conferinţă de presă (FOTO)
Știri Bihor
Pădurari din toată ţara s-au adunat, vineri, la Băile Felix, pentru a sărbători Ziua Silvicultorului. Cum anume au sărbătorit se poate doar specula. Reprezentanţii Romsilva, inclusiv directorul general Ciprian Pahonţu, ar fi trebuit să explice rostul şi programul evenimentului, într-o conferinţă de presă, la care însă n-a mai participat. Drept urmare, deşi au fost jurnalişti prezenţi la întâlnire, conferinţa a fost... anulată.
Ne enervează: Bancă ruptă, în Parcul Libertății
Ne enervează
Parcul Libertăţii, unul dintre cele mai frumoase din Oradea, ar mai trebui vizitat din când în când şi de angajaţii Primăriei. Nu de alta, dar în timp ce florarii de la chioşcul de lângă pod îmbogăţesc zona cu plante colorate, ba chiar şi o filigorie cu o pianină, o bancă din jur a fost ruptă.
06 Iunie 2017, 10:48
Groapa PET-urilor: O groapă din trotuar sub ochii primăriei, 'asfaltată' cu flacoane
Ne enervează
La doi paşi de sediul Primăriei, în spatele sediului Bancpost din strada Tudor Vladimirescu, o groapă apărută în trotuar este umplută de orădeni cu PET-uri. Deşi în zonă sunt destule coşuri de gunoi...
22 Mai 2017, 19:23
Ne enervează: Banca scufundată în pământ, în Parcul 1 Decembrie
Ne enervează
În Parcul 1 Decembrie, pe latura spre strada cu acelaşi nume, o bancă rămasă din vechime s-a tot scufundat de-a lungul timpului în pământ, aşa că acum este "înaltă" de numai vreo 30 centimetri. 
10 Mai 2017, 09:49
Invitaţie cu duhori, de 1 Mai, la Cefa: Porcărie în loc de pescărie!
Ne enervează
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Zicala şi-a amintit-o şi un orădean care joia trecută, când a poftit nişte peşte la un restaurant cu profil din Cefa, a renunţat la intenţie din cauza unui damf porcin similar cu cel cu care locuitorii din Ioşia sunt deja obişnuiţi.
29 Aprilie 2017, 13:59
Ne enervează: Aleea Gojdu, tapetată cu cutii de carton
Ne enervează
Pe Aleea Gojdu, lângă malul stâng al Crişului, au fost abandonate zilele trecute mai multe cutii de carton. Cine şi de ce le-a lăsat acolo nu se ştie, dar clar suferă de lipsa educaţiei şi a bunului-simţ...
24 Aprilie 2017, 14:59
Faleze furate: Florile plantate de voluntari pe malul Crişului încep să dispară (FOTO)
Ne enervează
Aşa cum era de aşteptat, florile plantate de voluntarii orădeni pe promenada aflată pe malul drept al Crişului Repede au început să dispară. Mai multe ghivece au rămas deja goale.
Iancu şi-a făcut de cap! Ceasul din turnul Primăriei a dat două zile ora exactă cu un decalaj de 38 de minute
Ne enervează
Orologiul din tunul Primăriei a cântat timp de două zile „Marşul lui Iancu” cu un decalaj de 38 de minute. Întârzierea faţă de ora exactă a fost provocată de o pană de curent care a avut loc luni seară. Orologiul a fost reglat, în sfârşit, miercuri în jurul orei 12.
05 Aprilie 2017, 14:59
Certaţi cu bunul-simţ: Intrarea în Campusul Universitar, 'decorată' cu seminţe şi flacoane de bere
Ne enervează
Joia trecută, de dimineaţă, la intrarea în campusul Universităţii, în zona cantinei studenţeşti, priveliştea era de toată jena. 
27 Martie 2017, 20:02
Modernizare cu cozi, la Electrica: Reamenajarea ghișeului de pe strada Transilvaniei mai mult încurcă
Ne enervează
Mai binele este adesea duşmanul binelui. Modernizările la care a recurs Electrica pentru a face faţă concurenţei mai mult încurcă decât ajută. Reamenajarea ghişeului pentru plăţi din strada Transilvaniei cu scopul ca locul să devină mai prietenos cu publicul, a crescut cozile în loc să le scadă. 
26 Martie 2017, 13:12
  10 11 12  14  16 17 18  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON