Cele patru sălcii din faţa Universităţii Creştine Partium, de pe strada Primăriei, au făcut cunoştinţă cu drujbaşii Primăriei orădene.
După nefericita "întâlnire", din cei patru copaci au rămas doar nişte trunchiuri cu prea puţin verde. Ba chiar una dintre sălcii nu mai are nicio creangă cu frunze.
Lucrările de toaletare s-au făcut la cererea Universităţii Partium, înaintată Primăriei încă din primăvară. La acea vreme, instituţia de învăţământ a arătat că sălciile reprezintă un pericol pentru trecători, inclusiv studenţi şi profesori.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.