URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Aprilie 2013, 14:33

Vot rapid pentru bugetul judeţului pe anul în curs

Bugetul pe anul 2013 al judeţului Bihor a fost votat în unanimitate la reuniunea de joi a Consiliului Judeţean, când niciun reprezentant al celor cinci formaţiuni reprezentate în acest for nu a luat cuvântul pentru a face amendamente.

Bani pentru plata datoriilor

Unanimitatea a fost spartă abia la votarea modului de repartizare a cotei de 20% din sumele defalcate din TVA, a cotei de 20% din cotele defalcate din impozitul pe venituri şi a sumelor rezultate după aplicarea gradului de colectare pe anul în curs, când doar cei şase consilieri ai PDL s-au manifestat împotriva proiectului de hotărâre întocmit de conducerea CJ. Motivul pedeliştilor a fost, pe de o parte, faptul că anexa cu tabelul distribuirii banilor nu a parvenit consilierilor decât în dimineaţa dinaintea şedinţei, iar pe de altă parte faptul că unităţile administrativ-teritoriale cu primari aparţinând acestei formaţiuni au fost "sărite" de la împărţeală.

"E adevărat ce spuneţi, dar din păcate în ultimii patru ani au acumulat datorii alte primării decât cele din grupul din care faceţi parte", a admis preşedintele CJ Cornel Popa la observaţia făcută de liderul consilierilor PDL Ionel Avrigeanu, explicând astfel că au fost alocate fonduri doar pentru acele primării care au strâns datorii la diverşi furnizori de bunuri şi servicii tocmai din cauza faptului că în mandatul precedent nu au primit bani de la judeţ.

Acelaşi Avrigeanu l-a îndemnat pe Cornel Popa să încerce să facă rost de fonduri pentru terminarea a două investiţii începute şi nefinalizate, pentru amenajarea sediului Muzeului Ţării Crişurilor în clădirea fostei Garnizoane Oradea (unde contractul dintre CJ şi firma Selina a expirat pe când lucrările sunt la 82% din stadiul de execuţie), respectiv pentru încheierea lucrărilor de modernizare a drumului Leş-Tinca (realizat în proporţie de 50% pe mandatul fostului preşedinte Radu Ţîrle, dar pe banii companiei Strabag, căreia acum CJ trebuie să-i achite 13 milioane de lei).

Cu acest prilej, Cornel Popa a anunţat că în ce priveşte finalizarea lucrărilor la Muzeu a fost decisă recepţia celor deja executate de Selina, conform unei sentinţe judecătoreşti, şi scoaterea la licitaţie a celor 18% din lucrările rămase de făcut. "Cred că nici cei mai mari specialişti din lume în materie de boicot nu ar fi reuşit să aducă lucrurile în starea de haos în care sunt acum", a sintetizat Popa situaţia creată de neînţelegerile dintre Selina şi fosta conducere a CJ.

"Surpriză" arhicunoscută

Tot în reuniunea de joi a Consiliului Judeţean, aleşii bihorenilor au luat act de rezultatul final al evaluării fostului manager al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Radu Pavel, numit la propunerea fostului preşedinte Radu Ţîrle, dar recent notat cu doar 5,53 de o comisie de evaluare numită la propunerea actulului şef al CJ Cornel Popa.

Întrucât contestaţia acestuia a fost respinsă, iar Pavel şi-a anunţat în prima zi a acestei săptămâni "demisia de onoare", consilierii judeţeni au votat numirea unui manager interimar, propus de liderul grupului liberal din CJ, Dumitru Voloşeniuc. Pe un ton mucalit, acesta a spus că propune "o persoană la care poate nimeni nu se aşteaptă, pe domnul Dume Adrian", adică tocmai un membru PNL despre care se ştia încă de săptămâna trecută că va fi pus pe fotoliul din care a fost mazilit Radu Pavel.

Pentru numirea lui Dume au votat grupurile PNL, PSD şi UDMR, pedeliştii abţinându-se, cu excepţia fostului preşedinte Radu Ţîrle, care a votat împotrivă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
SI AEROPORTUL
Da de aeroport va mai ocupati nea Popa? Ca e cea mai importanta tema dar nimeni nu se ocupa de ea. Nu mai sta bre dupa fonduri europene, ca nu baga nimeni in sema Oradea si Bihorul. Fa un partneriat cu primaria ceva, ca aveti suficienti bani si merita efortul. Sau esti la fel de incompetent ca si Tarle?
Postat 04 Aprilie 2013, 19:49 de SI AEROPORTUL?
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON