URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Martie 2015, 17:51

Un moment de Respiro: O fundaţie şi-a propus să-i ajute pe părinţii copiilor cu dizabilităţi

Un moment de Respiro: O fundaţie şi-a propus să-i ajute pe părinţii copiilor cu dizabilităţi OAZA COPIILOR. Primul centru de tip „respiro” din nord-vestul României ar urma să funcţioneze în fostul cămin din Mădăras, pe care Asociaţia Piticot vrea să-l reabiliteze din temelii şi să-l transforme într-un loc primitor, dotat inclusiv cu un mic parc
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cele mai simple bucurii şi plăceri ale vieţii devin, pentru mulţi dintre părinţii copiilor cu dizabilităţi grave, visuri de neatins. Epuizaţi de greutăţi, mulţi ajung chiar să divorţeze, caz în care doar unul singur preia îngrijirea micuţului cu probleme.

Asociaţia Piticot din Oradea strânge fonduri pentru a înfiinţa un centru unde aceşti copii să poată fi lăsaţi până la o lună pe an, beneficiind de îngrijiri speciale, timp în care părinţii ar putea să se bucure de un răgaz.

Bunătate din suferinţă 

De mai mulţi ani, în Oradea funcţionează o asociaţie dedicată exclusiv ajutorării copiilor, fie că sunt bolnavi, cu dizabilităţi, fie doar săraci. ONG-ul numit Institutul Român pentru ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate Piticot a fost înfiinţat de o femeie de afaceri, Lavinia Catrinar (foto), administratoarea unei firme de recrutare şi plasare a forţei de muncă.

"Nevoia m-a împins să înfiinţez o astfel de asociaţie, căci din păcate sunt multe cazuri triste. Ne propunem să le facem viaţa ceva mai frumoasă", spune preşedinta asociaţiei, a cărei poveste este şi ea dramatică, pierzând un băieţel la naştere. "De la moartea fiului meu mi-am promis că voi ajuta copiii bolnavi atât cât voi trăi".

Unul dintre proiectele de suflet ale Laviniei este deschiderea unui centru de tip "respiro", a cărui principală menire este aceea de a le uşura soarta părinţilor care au copii cu dizabilităţi şi sacrifică totul pentru a-i îngriji.

Lipiţi de copii

Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în Bihor sunt peste 1.000 de copii cu dizabilităţi, dintre care 700 cu handicap grav şi accentuat. "Mulţi sunt îngrijiţi de unul dintre părinţi, care a renunţat la serviciu pentru a le fi alături non-stop", spune Lavinia.

Femeia a cunoscut numeroase astfel de familii şi spune că destinele acestora sunt emoţionante. În numeroase cazuri asistate de Asociaţia Piticot, unul dintre părinţi, de regulă tatăl, a părăsit familia. "Mulţi nu mai suportă să trăiască în acest fel şi pur şi simplu pleacă, căutând o viaţă mai uşoară", spune preşedinta ONG-ului. Iar cei care rămân nu pot spera nici măcar la o zi de linişte. "Nu veţi vedea niciodată un astfel de părinte să iasă la un film, la o plimbare... Până şi cumpărăturile şi le fac mereu pe fugă", povesteşte Lavinia.

Financiar, evident, le este la fel de greu, căci un asistent personal primeşte un salariu de 700 lei. "De când o am pe Mirela nu mai lucrez, trebuie să fiu tot timpul lângă ea. Încercăm să mergem înainte, chiar dacă poate am şi uitat ce înseamnă să ne fie bine", spune o mamă în vârstă de 35 de ani, care-şi creşte singură doi copii, dintre care o fetiţă de 5 ani are un handicap grav.

Doar trei în ţară

Deşi legislaţia permite înfiinţarea şi parţial decontează prin CAS unele servicii de tip "respiro", în ţară există doar trei asemenea centre, nici unul însă în zona de Nord-Vest. În astfel de aşezăminte, copiii cu dizabilităţi pot petrece, gratuit, o lună pe an, astfel încât părintele să-şi poată lua concediul legal.

Pe cel din Bihor, Asociaţia Piticot vrea să-l deschidă, poate chiar anul viitor, în comuna Mădăras, unde Consiliul Local i-a dat în folosinţă gratuită clădirea fostului cămin cultural, aflată în paragină, precum şi un teren din jurul acesteia. "Vrem să renovăm clădirea din temelii şi să amenajăm un mic parc pentru copiii care vor veni acolo", spune Lavinia.

Donaţii din suflet

Centrul Respiro va avea între 12 şi 15 locuri de cazare, iar Asociaţia îşi propune şi dotarea lui cu echipamente pentru recuperarea medicală a copiilor cu handicap, valoarea lucrărilor necesare reabilitării, mobilării şi dotării fiind estimată la 300.000 euro. "Lumea se sperie când aude suma aceasta, dar nouă ne foloseşte orice donaţie, chiar şi în materiale de construcţii. De exemplu, o firmă ne-a promis tencuiala decorativă", spune preşedinta ONG-ului.

Pentru a-şi promova proiectul, Asociaţia Piticot s-a alăturat firmei Professional Advertising & Events şi organizează, pe 5 martie, la Sala Florica Ungur (fosta ARLUS) o nouă ediţie a Galei Femeilor de Succes, în cadrul căreia vor fi scoase la licitaţie mai multe obiecte pentru a colecta fonduri.

Orădenii care doresc să contribuie o pot face donând Asociaţiei Piticot 2% din impozitul pe venit sau o cotă din impozitul pe profit (în cazul firmelor), dar şi direct în contul RO82BTRL00501205i98626XX, deschis în lei la Banca Transilvania. Dacă se vor găsi destui inimoşi, sute de familii greu încercate vor avea, măcar o dată pe an, un moment de respiro. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON