URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Aprilie 2012, 09:41

Şefa Cancelariei Prefectului şi-a dat demisia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un comunicat de presă al Prefecturii, remis miercuri dimineaţă, a anunţat că directorul Cancelariei Prefectului, Mirona Olteanu, şi-a dat demisia din această funcţie, începând cu data de 17 aprilie. "Demisia a fost acceptată de domnul Gavrilă Ghilea, prefect de Bihor", se arată în comunicat.

Contactată de BIHOREANUL, Mirona Olteanu spune că şi-a dat demisia de la stat ca să meargă la privat, dar fără a da niciun detaliu. "Am considerat că e un an bun în care să-mi testez capacităţile de comunicator în domeniul privat", a spus fosta şefă a Cancelariei Prefectului, care a precizat că încă nu şi-a găsit un alt job.

La rându-i, prefectul Gavrilă Ghilea a declarat pentru BIHOREANUL că nu a luat o decizie în ce priveşte numirea unui alt şef al Cancelariei Prefectului. "Nu m-am gândit încă, urmează să iau o decizie zilele următoare", a spus Ghilea.

Mirona Olteanu a fost şefa Cancelariei prefectului din noiembrie 2011, după ce pedelista Adelina Coste a renunţat la această funcţie, pentru a deveni subprefect în locul lui Cristian Bitea. Înainte de a lucra la Prefectură, Mirona Olteanu a fost reporter şi prezentator de ştiri la postul local de televiziune TTV, patronat de fraţii Ioan şi Viorel Micula.

Este posibil, totuşi, ca plecarea Mironei Olteanu să deschidă calea revenirii pe post Adelinei Coste, cea care a demisionat recent din funcţia de subprefect şi care a mai ocupat funcţia de director al Cancelariei prefectului, din 2009 până în august 2010.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
noi hotii
buna, se asteapta demisia celui mai mare hot de padure de la directia silvica, laza matiuta
Postat 19 Aprilie 2012, 11:38 de mih
nu mi imputeam nasul cu ..... lui Ghilea
ce sa invete de la un "maestru" ca Ghilea cum sa fraieeereeeeasca Cetateanul :)) in sistemul bugetara ne lovim de analfabetism puuuur :)) pensie platita de cetateni, atat!
Postat 19 Aprilie 2012, 09:40 de nu merita nasul
e vacant
DECI E VACANT POSTUL. CAND SE ORGANIZEAZA CONCURS??????
Postat 18 Aprilie 2012, 23:15 de alina
pt doru
doru, ai dreptate, numa sa nu uiti sa-ti dai jos fusta cand postezi anonime. adica sa se vada aia mare, pe care nu o ai
Postat 18 Aprilie 2012, 22:17 de snow
IEPURILA
Vedeti, bai NEMTZENILOR, cina sta in centru? cu chirie sau chiar proprietar !!!!!!!!!
Postat 18 Aprilie 2012, 17:49 de STAN
o astept
Duduia simte chemarea sticlei de televizor. E boala grea... incurabila... Se grabeste fata sa nu rateze ultima strigare la oferta locala a televiziunii DIGI24 tv., unde salariul este sigur, PDL-ul nu pierde alegerile si locul de munca-i garantat de abonatii RDS-RCS. Mai ceva ca la TVR, pe factura de curent electric. Succes strengarito, ca ai nevoie!
Postat 18 Aprilie 2012, 17:30 de teszarii
@doru
e plin de fufe peste tot... si tu esti frustrat ca nu se uita niciuna la tine!
Postat 18 Aprilie 2012, 17:28 de xfiles
fufe
Cu scuzele de rigoare pt femeile care se respecta si sunt respectate!!!In Romania un criteriu important pt a ocupa o functie publica,ca femeie, este sa fii "fufa"!Un alt criteriu este sa fii fii fosta manechina absolventa de drept,relatii internationale,stiinte politice,jurnalism sau sa fii fiica ori amanta unui asa zis barbat cu bani sau functii!!!!Acesti asa zisi barbati nu sunt decat niste frustrati care cumpara afectiunea unor asa zise femei cu bani sau oferindu-le functii in institutiile statului pe care le conduc!Ceea ce este ciudat este ca acesti barbati frustrayti cumpara afectiunea tot pe banii statului!!!!!Plin de fufe conduc servicii,directii,departamente in institutiile statului care nu au nici olegatura cu aceasta functie doar ca transpira din cand in cand sub burta libidinoasa a asa zisilor barbati care detin functii la stat!!!!Fufele detin puterea deoarece in Romania sunt plin de barbati frustrati care se cred barbati ca mai cumpara cate un pic de afectivitate!!!!Ne intrebam cum de merge tara asta asa cum merge;avem raspunsul:este plin de frustrati si fufe!!!!!ps.inca o data imi cer scuze fata de femeile care sunt femei adevarate!!!!
Postat 18 Aprilie 2012, 16:08 de doru
Trupa de şoc
Dacă a renunţat la aproape 1.000 euroi lunar înseamnă că a realizat cât de măruntă e slujba în sine, în condiţiile în care prefectul nu a a angajat de atâta timp nici o persoană care să se remarce profesional. La aşa prefect slab, aşa echipă.
Postat 18 Aprilie 2012, 14:03 de Dihoreanul
esuare
Ramane Ghilea in barca si gunoaiele din PDL, hai mai luati putina apa, ca venim sa va aruncam veste de salvare...nu :)))
Postat 18 Aprilie 2012, 12:48 de Boc
JOOOS PDL !
ceva pute rau :)))))DNA ul mai vrei paine treci la MUNCA Azorel!Ce au semnat sa culeaga , roadele lor PUT de la distanta.
Postat 18 Aprilie 2012, 12:12 de JOS PDL !
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON