URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2014, 16:25

Primele clasate şi-au câştigat jocurile din etapa a XIII-a a Ligii a IV-a Bihor la fotbal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Etapa a XIII-a a campionatului Ligii a IV-a Bihor la fotbal a consemnat, în mare parte, rezultate normale, în care calculul hârtiei s-a respectat, formațiile favorite reușind să-și impună valoare pe teren și să obțină rezultate positive. Astfel, liderul clasamentului, Luceafărul Oradea, deși a evoluat în deplasare, la Sântandrei, a reușit să se impună pe ternul Crișului cu scorul de 2-1.

FC Hidișel, echipă situată pe locul II, s-a impus clar, pe teren prorpiu, în fața penultimei clasate, Poiana Budureasa, cu 5-0, ceea ce reprezintă și scorul etapei. De asemenea, Bhorul Beiuș, formația de pe poziția a III-a a evoluat pe teren propriu și s-a impus cu scorul de 2-0, în fața echipei Victoria Avram Iancu.

Dintre celelalte partide, s-au mai remarcat victoriile clare obținute de Viitorul Marghita și FC Bihor II, pe terenul ultimei clasate, CF Liberty, respectiv, acasă cu Crișul Aleșd, scor 5-1.


Rezultatele și marcatorii etapei a XIII-a a Ligii a IV-a Bihor la fotbal:

CSM Olimpia Salonta - CSO Ştei 2-0
Marcatori: Cr. Țârle 46 și 54
FC Hidişelu de Sus - Poiana Budureasa 5-0
Marcatori: Chețan 3, Pocian 17, Bundea 20, D. Cuc 59, 86
CSU Partium Oradea - Unirea Valea lui Mihai 2-1
Marcatori: Gego 30, 68 / Kereszturi 26
CF Bihorul Beiuş - Victoria Avram Iancu 2-0
Marcatori: Briciu 27, D. Toma 64
CF Liberty Pomezeu - Viitorul Marghita 1-5
Marcatori: Cr. Costin 80 (11 m) / Varodi 37, Hosu 56, 79, 81, 87
Crişul Sântandrei - Luceafărul Oradea 1-2
Marcatori: E. Popa 90+3 / C. Roșu 14, M. Popa 56
FC Bihor II Oradea - Crişul Aleşd 5-1
Marcatori: Lukacs Zs. 4, 37, Lengyel 6, Volpe 37, Sârbu 56 / Cătană 27
FC Universitatea Oradea - Viitorul Borş 1-1
Maractori: Avășanu 61 / Karacsonyi G. 13


Clasament:

1. Luceafărul 13 12 1 0 72-5 37
2. FC Hidişel 13 10 2 1 44-6 32
3. Bihorul Beiuş 13 8 4 1 33-10 28
4. CSO Ştei 13 8 3 2 31-13 27
5. Crișul Sântandrei 13 8 2 3 36-11 26
6. Olimpia Salonta 13 7 2 4 29-17 23
7. Viitorul Borş 13 7 1 5 25-25 22
8. Partium Oradea 13 6 2 5 27-26 20
9. FC Bihor II 13 6 1 6 27-17 19
10. Viitorul Marghita 13 5 2 6 21-24 17
11. Unirea Valea lui Mihai 13 5 1 7 27-28 16
12. Victoria Avram Iancu 13 3 2 8 13-30 11
13. Universitatea Oradea 13 2 3 8 13-37 9
14. Crișul Aleşd 13 2 1 10 12-51 7
15. Poiana Budureasa 13 1 1 11 7-43 4
16. CF Liberty 13 0 0 13 10-85 0

Etapa viitoare (22-23 noiembrie): Poiana Budureasa - CSO Ştei; Unirea Valea lui Mihai - FC Hidişel; Victoria Avram Iancu - CSU Partium Oradea; Viitorul Marghita - CF Bihorul Beiuş; Luceafărul Oradea - Liberty Pomezeu; Crişul Aleşd - Crişul Sântandrei; Viitorul Borş - FC Bihor II; Universitatea Oradea - CSM Olimpia Satu Mare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON