URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Mai 2017, 22:33

Primarul din Chişinău, ridicat de procurorii anticorupţie chiar din sediul Primăriei (VIDEO)

Primarul din Chişinău, ridicat de procurorii anticorupţie chiar din sediul Primăriei (VIDEO) foto: rfi.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost ridicat de procurori şi scos din sediul Primăriei, joi seară, în timp ce în biroul acestuia Procurorii anticorupţie şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie făceau percheziţii în dosarul "parcărilor cu plată", în care au fost reţinuţi secretarul Consiliului Municipal Chişinău şi doi consilieri, după cum arată agenţia de presă News.ro, citând site-ul deschide.md.

Potrivit sursei citate, Chirtoacă a părăsit Primăria în jurul orei 20, escortat de procurori, refuzând să facă vreun comentarii. În tot acest timp, liberalii adunaţi pe coridoarele instituţiei strigau mesaje de susţinere.  

News.ro arată că joi seară, au fost reţinuţi de către procurorii anticorupţie secretarul Consiliului Municipal Chişinău,  Valeriu Didencu şi doi consilieri din CMC  - Oleg Onişenco şi Ghenadie Dumanschi. Aceştia sunt vizaţi în dosare de corupere pasivă, trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Potrivit presei moldovene, procurororii anticorupţie au descins joi în Primărie şi au fugit pe coridoarele întreprinderii "Apă Canal" după consilierul Oleg Onişcenco, care era în mijlocul unei şedinţe a Cosiliului Municipal Chişinău. Jurnaliştii Radio Chişinău susţin că o ambulanţă a intervenit la sediul Primăriei Chişinău pentru Valeriu Didencu.

În urmă cu o lună, procurorii anticorupţie au reţinut mai multe persoane în dosarul parcărilor, printre care se numără viceprimarul Nistor Grozavu şi un şef de direcţie de la Primăria Chişinău.

Aceştia au fost acuzaţi de trucarea unei licitaţii publice pentru oferirea unui contract unei companii austro-ungare. Respectivul contract presupunerea amenajarea de parcări cu plată în capitala Republicii Moldova.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Intrebare!
Asta nu era cu statul de drept si cu #rezist?
Postat 26 Mai 2017, 10:03 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON