URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Ianuarie 2017, 09:00

Poliţia Bihor: "În minivacanţă, suntem la datorie!". 9 maşini cu radar vor fi zilnic pe drumurile din judeţ

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a anunţat că, în minivacanţa prilejuită de zilele libere de luni şi marţi, peste 860 de poliţişti vor fi în stradă, "pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative".

Mai precis, vor fi organizate 433 de patrule auto şi pedestre formate din poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale, iar zilnic vor fi utilizate peste 90 de mijloace auto.

"Poliţiştii bihoreni vor fi prezenţi în stradă, în zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări comemorative, cultural-artistice, depuneri de coroane, ceremonialuri religioase şi militare. Poliţiştii bihoreni vor patrula în zonele aglomerate, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, aplanarea stărilor conflictuale, descurajarea elementelor infractoare", se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de Poliţia Bihor.

De asemenea, numeroşi poliţişti vor fi şi pe şosele, pentru a preveni accidentele şi pentru a depista şoferii care conduc băuţi sau cu viteză. "Efectivele de poliţie rutieră vor utiliza zilnic nouă autospeciale dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză", se mai arată în comunicat. Aşadar, şoferii care nu vor să se aleagă cu amenzi ar face bine să conducă regulamentar.

Sfaturi pentru o vacanţă în siguranţă

Poliţia Bihor a transmis şi o serie de sfaturi pentru ca bihorenii să petreacă o minivacanţă în linişte şi siguranţă. Mai precis, poliţiştii vă recomandă să aveţi mare grijă de bunurile dumneavostră când vă aflaţi în locuri aglomerate, să vă asiguraţi că aţi încuiat locuinţa când plecaţi de acasă, să nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit şi să nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de "chilipiruri", care de cele mai multe ori vând produse contrafăcute sau furate.

"Nu răspundeţi la provocări cu violenţă; încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi de urgenţă la 112- apel gratuit. Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de aburii alcoolului, Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi. Viaţa are prioritate!", a mai transmis Poliţia Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Fugiți vin militieni
Ii stare de asediu necesitate sau ce naiba atâția gabori la atac cred că nu mai ies din casă de frica, mă leagă ăștia găsesc ei ceva motiv.
Postat 22 Ianuarie 2017, 17:21 de sss
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON