URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Martie 2014, 13:00

PNŢCD renaşte în Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O grămadă de panouri publicitare din Oradea au fost ocupate, de vreo săptămână, cu o reclamă nouă. PNŢCD (pentru cei care au uitat, asta înseană Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat) dă semne că reînvie, începând o campanie de recrutare de membri.

Sub sloganul "Renaştem pentru România ta!", bătrâna formaţiune îndeamnă bihorenii să se înroleze sub sigla ţărănistă.

Deocamdată nu e clar cine conduce partidul în plan judeţean, nici câţi membri mai sunt înregistraţi. Dar aproape sigur că, la cât de sictiriţi sunt oamenii de politrucii vechi şi noi, n-or să dea năvală tocmai spre ţărănişti...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Whatever, shit hapens........
Ei renasc, dar, na, nu pentru fraieri, ci pentru ......... suspans.......... basisti, mai, prostovanilor!
Postat 20 Martie 2014, 11:36 de Merlin from Berlin
BA PE A .... LOR
Sinceri astia de la PNTCD.... Ne roaga sa RENASTEM pentru Romania noastra (a TA zic ei!). Frumos... vin Sarbatorile de Paste, vine primavara... natura renaste.... Dar am o intrebare... Noi RENASTEM pentru Romania NOASTRA (a TA zic ei)... Totusi care este ROMANIA LOR? Normal ar fi fost sa ne indemne sa RENASTEM pentru ROMANIA NOASTRA!! Dar daca noi cu a TA si ei cu a LOR!!! Oricum sinceri oamenii astia...
Postat 19 Martie 2014, 22:21 de Adi Oradeanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON