URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iulie 2015, 18:41

PNL: Senatorul Gavrilă Ghilea, cel mai activ parlamentar bihorean

Senatorul PNL Gavrilă Ghilea este în continuare cel mai activ parlamentar bihorean în actuala legislatură (22 decembrie 2012 - 30 iunie 2015), potrivit unui clasament întocmit de colega sa de partid, deputata Andreea Paul, pe baza datelor publicate pe site-urile Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Clasamentul a fost realizat pe baza unui indice al activităţii parlamentare (IAP), creat chiar de Andreea Paul, adică o medie ponderată a principalelor activităţi parlamentare: iniţiative legislative (30%), luări de cuvânt (25%), declaraţii politice (20%), întrebări şi interpelări (15%), moţiuni (10%).

"La fel ca în anii precedenţi şi la finalul recent încheiatei sesiuni ordinare, senatorul Găvrilă Ghilea (PNL), cu un portofoliu de 31 iniţiative legislative, 76 luări de cuvânt, 55 declaraţii politice, 170 întrebări şi interpelări, precum şi 3 moţiuni semnate, a realizat un indice al activităţii parlamentare (IAP) de 65,1 - cel mai mare IAP dintre toţi cei 18 parlamentari bihoreni", se arată într-o informare trimisă, miercuri, de biroul de presă al PNL Bihor.

De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, Gavrilă Ghilea ocupă poziţia 27 în clasamentul general al celor 167 de senatori, respectiv locul 62 în clasamenul general al tuturor celor 544 de parlamentari.

Într-o conferinţă de presă ţinută la începutul lunii iulie, co-preşedintele PNL Bihor se arăta nemulţumit de faptul că "peste 95% din iniţiativele legislative ale parlamentarilor ajung în comisiile permanente cu avizul negativ al Guvernului, iar acesta este însuşit de comisii în proporţie de 100%". De asemenea, Ghilea a criticat şi "practica primului ministru şi a unor membri ai Guvernului de a nu oferi un răspuns calificat, în termenul legal de 15 zile, întrebărilor şi interpelărilor adresate de senatori, existând situaţii în care aceste demersuri aşteaptă o reacţie oficială de la o sesiune parlamentară la alta".

În topul celor mai activi parlamentari în actuala legislatură, Gavrilă Ghilea este urmat de senatorul PSD Florian Bodog, cu un indice IAP de 62,5, respectiv de deputatul PNL Florica Cherecheş, cu un indice de activitate de 55,35. Pe locul IV în clasament se situează senatorul UDMR Rozalia Biro, cu un indice mult mai mic, de 35,3.

La coada clasamentului se află trei parlamentari din trei partide diferite: Gheorghe Costin (PNL), indice al activităţii de 18,1, Gheorghe Bogdan (PSD), indice 13,75 şi Ioan Hulea (UNPR) cu un indice de doar 6,7.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Aha....
Un strungar avea o iapa...!
Postat 30 Iulie 2015, 07:08 de grigore
gavrila stie sa vorbeasca?
Si a stiut sa vorbeasca absolventul asta de profesionala? (...)
Postat 29 Iulie 2015, 20:11 de andreimagheru
JOS
"Jos taxele, mafie USL". Asa urla individa la un miting! Acum klaus werner ii ORDONA sa zica invers! Sotul individei facea evaluari laANRP! Si ea da calificative? Ii place seralistul? JOS MAFIA PORTOCALIE! JOS AXA! JOS BOLOJAN- JOS ANDRICI-JOS IACIU-HOS SIMU-JOS VISOIU! JOS MAAAFIAAAAA!
Postat 29 Iulie 2015, 19:39 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON