URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Ianuarie 2018, 23:06

Patriarhia: Preotul acuzat că s-a masturbat în faţa elevilor săi este nevinovat. Suferă de o boală

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preotul care predă religie în Copşa Mică, acuzat că s-a masturbat în faţa elevilor în timpul unei ore, ar fi nevinovat, susţine purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Potrivit acestuia, o anchetă a Mitropoliei Ardealului a stabilit că profesorul de religie Adrian Circa de la Liceul Tehnologic din Copşa Mică nu s-a masturbat, ci s-a atins în zona intimă din cauza unei afecţiuni grave. 

"Din nefericire, este foarte bolnav. A suferit acum câţiva ani o operaţie cauzată de o boală foarte gravă în zona respectivă care, se pare, a recidivat. A avut nişte mâncărimi cumplite. A recunoscut că nu s-a putut stăpâni, a băgat mâna şi s-a scărpinat. Sunt lucruri dovedite medical", a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. 

El a subliniat că la aceste concluzii au ajuns cele două comisii, ale Inspectoratului şi ale Mitropoliei Ardealului. "Comisia respectivă, şcoala, copii din clasă au spus acelaşi lucru. Deci nu a comis nici un gest obscen", a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Vasile Bănescu a mai declarat că profesorul de religie s-a retras de la catedră, urmând să rămână preot. "De la şcoală şi-a dat demisia în cursul dimineţii, dar rămâne preot pentru că nu s-a dovedit realmente nici un fel de gest obscen în legătură cu el. A fost o interpretare abuzivă", a mai spus Bănescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Are mancarimi omul ...
... de la nespalarea periodica a sutanei !?!
Postat 20 Ianuarie 2018, 10:30 de WinDos
Si mai e preot?
Pai sa ajungi sa te scarpini necontrolat oare nu e semn de ... BTS? Sau poate e vreun tip de parkinson genital ce o sa poarte numele patriarhiei sau inspectoratului. Pai ala când boteaza un copil, daca il apuca mancarimile, il arunca? O fi cerut el imprumut la provident, l-a dus la preaprostul daniel (cum sa scrii asta cu litere mari?) si brusc s-a gasit ce facea. Oricum se pare, din video, ca se si simtea bine pralea
Postat 20 Ianuarie 2018, 06:21 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON