URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Octombrie 2013, 11:03

Orădenii au cântat "La mulţi ani!" Rock Filarmonicii (FOTO/VIDEO)

Orădenii au cântat "La mulţi ani!" Rock Filarmonicii (FOTO/VIDEO) Orădenii au cântat "La mulţi ani!" Rock Filarmonicii

Sala Enescu-Bartok a Filarmonicii din Oradea a fost plină-ochi, sâmbătă seară, când membrii singurei orchestre rock-filarmonice din ţară au sărbătorit două decenii de existenţă şi activitate, începută în 1993 cu un concert omagial Beatles, la fel cum tot trupa pornită din Liverpool a furnizat, de altfel, şi repertoriul spectacolului aniversar.

Început cu "Hey, Jude" cântat cu vigoare de iniţiatorul orchestrei, Florian Chelu, care la finalul piesei i-a prezentat pe principalii colaboratori, pianistul Ari Nagy Sandor şi bateristul Iosif Trendler, concertul a prilejuit orădenilor să asiste la începutul unui simbolic schimb de generaţii, în condiţiile în care mai bine de trei sferturi din cele 20 de piese interpretate i-au avut ca solişti pe doi tineri care au cules multe şi îndreptăţite ropote de aplauze, Laczi Gavrucza şi Sergiu Nica, acesta din urmă acompaniat adesea la chitară solo de la fel de tânărul Alexandru Stângu.

Interpretările, aşa cum orădenii deja s-au obişnuit - după nenumărate spectacole gen tribut dedicate unor trupe şi artişti precum Beatles, Abba, Rolling Stones, Creedence Water Revival, Simon & Garfunkel, Santana, Lennon ş.a.m.d. - au fost nu doar bine meşterite şi prezentate, ci şi pe măsură răsplătite de public.

Singurele momente în care nu toţi spectatorii au rezonat cu "dirijorul" Rock Filarmonicii au fost cele în care Florian Chelu, de altfel un artist cunoscut pentru orgoliul său, a cam sărit calul, cu glumiţe de genul "aş vrea să văd că Filarmonica are măcar un asemenea spectacol pe an" ori "sper că Vulcu (n.r. - Daniel Vulcu, directorul Teatrului Regina Maria) o să-mi mărească salariul" (asta după ce a anunţat viitoarea premieră a trupei Iosif Vulcan) sau, pur şi simplu, vorbind prea mult între piese (pe care le-a introdus, de fiecare dată, cu formula stereotipă "şi acum urmează o piesă superbă").

Cert e că, încă o dată, Florian Chelu a demonstrat că talentul şi măiestria sa de muzician sunt mult peste capacităţile sale de vorbitor.

Dincolo de asta, concertul în sine a fost remarcabil, cu momente de vârf mai ales la interpretarea unor piese ca "Blackbird", "I Saw Her Standing There", "Michelle", "A Hard Day's Night", "Girl" sau "In My Life", aparţinând Beatles ori, după destrămarea trupei, lui Paul Mc Cartney şi lui George Harrison.

La capătul celor 20 de piese, finalul a fost încă şi mai frumos decât începutul, aceeaşi piese de deschidere - "Hey, Jude" - fiind cântată în duet de Sergiu Nica şi Florian Chelu, cu spectatorii în picioare, aplaudând şi apoi cântând ei înşişi "mulţi ani trăiască" Rock Filarmonicii. Pentru că, într-adevăr, în cei 20 de ani a dovedit cu prisosinţă că merită.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Fara plozi
Spectacol frumos. Ar mai trebui ca unii spectatori sa nu-si mai aduca plozii la asemenea concerte, unde nu au ce cauta plozii si nu inteleg ce se intampla. Si la Celelealte cuvinte se zbenguiau plozii in timpul concertului, ca la McDonalds, la locul de joaca.
Postat 07 Octombrie 2013, 11:50 de Unu
nedumerire
Florian Chelu : voce- submediocra chitara- slab; ceva mai bun decat un incepator (chitara are si va avea multe secrete pentru el) L-am vazut pe youtube, e jalnic. Geniu ??????????!!!!!!!!!!!!!!!!!! Poate anti geniu
Postat 07 Octombrie 2013, 11:37 de john doe
Orgoliu
Domnul Florian Chelu ar fi superb daca n-ar trai cu permanenta frustrare ca nu i se recunoaste geniul. Isi face un mare deserviciu ca muzician prin plangerile permanente despre cum unii si altii NU il considera cel mai grozav muzician in viata. Mai putin ego si mai multa modestie i-ar aduce domnului Chelu mult mai multa apreciere din partea celorlalti. Ma bucur ca Bihoreanul a punctat deraierile de la linia spectacolului.
Postat 06 Octombrie 2013, 13:50 de Danzel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON