URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2019, 20:16

Oradea ieri, Oradea azi: Cum s-a dezvoltat, de-a lungul anilor, transportul public în orașul de pe Criș

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1968. Hei, tramvai...

În anul 1968, transportul în comun din Oradea se făcea cu 77 tramvaie, unele cu remorcă, şi 69 autobuze. Existau 6 linii de tramvai şi 10 de autobuz, care deserveau zonele cele mai aglomerate ale urbei. O serie de articole publicate în ziarul Crişana dezvăluie câteva dintre problemele cu care se confruntau călătorii.

La orele de vârf, toate vehiculele circulau pline până la refuz, iar tramvaiele aveau viteză mică, în medie de 7 km/h. Aglomeraţia determina şoferii care aduceau navetişti din Sânmartin să nici nu mai oprească în staţiile din oraş, ci doar la capăt de linie. În plus, pentru că majoritatea vagoanelor erau de la începutul secolului, multe se defectau "după numai câţiva paşi făcuţi pe linie".

Orarele autobuzelor şi tramvaielor nu erau respectate permanent, dar erau şi situaţii când circulau ireproşabil: "Atunci când vatmanii ştiu că pe traseele liniilor secundare se află în control cineva din conducerea întreprinderii de transport, tramvaiele circulă cu exactitate de ceasornic". Călătorii se mai plângeau de "comportarea necuviincioasă" a unor şoferi şi taxatori, precum şi de faptul că unii vatmani le "închideau uşa în nas".

2019. Probleme de actualitate

După 50 de ani, problemele transportului public rămân, în mare parte, aceleaşi. Chiar dacă dimensiunea parcului auto este similară (74 tramvaie şi 90 autobuze), capacitatea de transport a fiecărui vehicul este mult mai mare. Evoluţia oraşului a dus la dispariţia unor linii de tramvai, cum ar fi cele de pe Calea Clujului, de pe pietonala Republicii şi de pe Bulevardul Dacia, şi a determinat înfiinţarea de noi trasee.

De pildă, în curând au început lucrările la construirea unei noi linii de tramvai pe malul Peţei, pe lângă Universitate, până în cartierul Cantemir.

De asemenea, aglomeraţia de la orele de vârf este şi acum o problemă, în principal din cauza intervalelor mari de succedare a tramvaielor şi autobuzelor, care mai sunt şi încetinite de maşinile din trafic ori de infrastructura defectuoasă.

Totodată, orădenii se plâng că pe timpul iernii în multe vehicule este aproape la fel de frig ca afară, iar vara este insuportabil de cald. În schimb, OTL a modernizat sistemul de plată a biletelor. Acum, tichetele pot fi cumpărate direct în tramvai sau în autobuz, cu cardul şi prin SMS.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON