URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Martie 2017, 10:01

O tânără de 30 de ani, imobilizată la pat, a murit carbonizată într-o casă incendiată din Cadea

O tânără de 30 de ani, imobilizată la pat, a murit carbonizată într-o casă incendiată din Cadea foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 30 de ani, imobilizată la pat. Ea a murit, în noaptea de miercuri spre joi, după ce casa în care locuia a luat foc.

Potrivit maiorului Ciprian Tămaş, reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crişana, incendiul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112 la ora 23.36, iar la locul indicat s-au dus două echipaje de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor calificat de la Săcueni, respectiv echipajul de terapie intensivă mobilă de la Oradea.

Când au ajuns la casa incendiată, unde focul ardea violent şi mistuia acoperişul şi interiorul, pompierii au găsit două persoane, o femeie în vârstă de 45 de ani şi un bărbat de 34 de ani, proprietarii imobilului, pe care le-au evacuat.

Cei doi au fost duşi de urgenţă la spital, femeia suferind arsuri de gradul 2 şi 3 la nivelul feţei şi la membrele superioare, iar bărbatul fiind intoxicat cu fum.

"În urma informaţiilor primite de la proprietari privind existenţa unei alte persoane în locuinţă, echipajele au găsit carbonizată o persoană de sex feminin, în vârstă de 30 de ani, care nu s-a putut autoevacua fiind imobilizată la pat", a declarat Tămaş, joi, pentru BIHOREANUL.

În urma cercetărilor făcute, pompierii au identificat drept cauză probabilă a incendiului o lumânare uitată aprinsă. Focul a distrus 40 de metri pătraţi de acoperiş şi o cameră în totalitate, cu mobilier cu tot.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON