URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Decembrie 2011, 09:36

O nouă taxă auto: Cine n-a plătit-o, va da banii la vânzarea maşinii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Taxa de poluare auto a fost adoptată, joi, de Camera Deputaţilor, care a fost forul decizional în cazul acestui proiect, astfel că, odată promulgată, legea va intra în vigoare iar românii care cumpără o maşină pentru care nu s-a plătit o astfel de taxă o vor achita cu ocazia primei vânzări.

"Proiectul de Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iniţiat de Ministerul Mediului şi Pădurilor, a fost aprobat de Camera Deputaţilor în şedinţa de joi şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României", se arată într-un comunicat de joi al ministerului.

Actul normativ prevede, pe de-o parte, o reducere a taxei de poluare cu până la 25 la sută faţă de variantele anterioare, astfel că cei care au plătit-o în vechea formă pot cere rambursarea diferenţei.

Pe de altă parte, noua lege încearcă să aplice principiul "poluatorul plăteşte", astfel că noua taxă de poluare "va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate, cât şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă".

"Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, în cazul înstrăinării acestora, după ce intră în vigoare această lege", arată Ministerul Mediului, în comunicatul citat.

Valoarea taxei depinde în funcţie de capacitatea cilindrică a maşinii, de vechimea maşinii şi de coeficientul de poluare. Astfel, pentru un Audi A4 din 2003, cu motor de 1,6, taxa va fi de 400 de euro. Pentru un Volkswagen Golf 5 din 2006, motor 1,6, taxa va fi de 600 de euro, iar pentru o Dacie 1310 din 1997, taxa auto va fi de 3.000 de euro. Culmea, pentru aceeaşi maşină, dar din 2001, taxa este de 6.500 de euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cine stie ?
Cine stie cum se calculeaza taxa daca vreu sa vand o masina pe care am cumparat-o noua in 2002 , Euro3,1900cc TDI si vreau sa o vand acum ? Taxa pe care o platesc eu acum e aceea pentru masina noua la data de atunci sau v-a fi o taxa pentru masina veche la ziua de azi ??? Nici ceausescu nu a avut curajul sa dea o lege retroactiva cu 10-12 ani !!!!! O masavie si ar trebui dat staul in judecata pentru ca eu nu as fi cumparat masina in acele conditii !!!! Ezista o cale de atac pe acest considerent ? TREBUIE FOLOSITA !!! UDMR-istul asta fudul naste , varsa tat felu de ideei si scoate legi cu care sa fure bani si truda romanilor sa aiba el ce cheltui pe fantani in lungul Muresului , parcuri in paduri ................... Asta testeaza rabdarea romanilor si- iese !!!
Postat 17 Decembrie 2011, 15:43 de curios
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON