URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Mai 2014, 10:07

Mergeţi la dentist! Bihorenii, chemaţi la consultaţii stomatologice şi detartraje gratuite

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 50 medici stomatologi din judeţul Bihor s-au alăturat până în prezent campaniei de educare cu privire la igiena orală "Zâmbeşte România", desfăşurată de GSK Consumer Healthcare prin brandurile sale: Aquafresh, Sensodyne, Parodontax şi Corega.

"Aceştia oferă consultaţii gratuite în cabinetele lor şi, până acum, 35 oferă şi detartraje gratuite", arată un comunicat transmis de GSK Consumer Healthcare.
Gratuităţile sunt oferite începând cu luna martie şi până în luna decembrie, iar lista medicilor care oferă aceste servicii poate fi consultată pe site-ul http://www.zambesteromania.ro/consultatii-gratuite.html, selectând judeţul Bihor. Aici, doritorii găsesc atât lista cu stomatologii înscrişi, cât şi adresa, numărul de telefon, respectiv menţiunea dacă fac detartraje sau nu.

"În urma unor astfel de vizite, medicii dentişti pot semnala care sunt urgenţele şi priorităţile în tratamentul dentar, pot explica copiilor care e tehnica de periaj corectă, pot sfătui orice persoană în alegerea periuţei şi pastei de dinţi potrivite; de asemenea, medicii dentişti pot face recomandări de alimentaţie pentru menţinerea unei danturi sănătoase", arată comunicatul GSK, care mai precizează şi că medicii care doresc să intre în reţea se pot înscrie direct pe website în aceeaşi secţiune.

Reţeaua naţională reuneşte peste 1.000 de medici stomatologi şi acoperă 30 de judeţe.

În prima parte a campaniei Zâmbeşte România, peste 10.000 de elevi din clasele I-IV, inclusiv din Oradea, au fost vizitaţi de medici dentişti pentru a învăţa noţiunile de bază pentru o igienă corectă.

Studiul realizat anul trecut în şcoli din ţară în cadrul campaniei Zâmbeşte România anunţă că 38% dintre copii au placă dentară microbiană semnificativă, fapt ce semnalizează o stare precară de igienă orală. Placa dentară favorizează apariţia cariilor şi problemelor gingivale şi indică lipsa unei igiene orale corespunzătoare, atrag atenţia reprezentanţii GSK.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON