URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Martie 2017, 18:08

Loredana a umplut Teatrul Regina Maria din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Loredana a umplut Teatrul Regina Maria din Oradea, cu prilejul penultimului concert din turneul "Sentimente", început în 1 martie. Cântăreaţa şi-a purtat publicul prin toate zonele muzicale pe care le stăpâneşte şi le promovează: muzica pop şi dance, folclorul tradiţional românesc şi muzica de petrecere, dar şi cântece internaţionale reinterpretate şi reorchestrate.

Din repertoriul artistei nu au lipsit hiturile cele mai cunoscute (O inimă de 16 ani, O fată singură în noapte, Ziga Zagga, Lele, Apa sau Bună seara, iubito), care s-au intercalat cu melodii noi (Ziua de azi sau Avatar).

Un moment special al serii a fost cel dedicat memoriei compozitorului Adrian Enescu, decedat în vara anului trecut, cel căreia artista îi datorează debutul pe scena mare a muzicii româneşti. În sală s-a aflat şi un oaspete special: tatăl artistei, Vasile Groza.

Printre invitaţii pe care Loredana i-a avut pe scenă s-au numărat rapperul Skizzo Skilz, concurentul de la Vocea României Ştefan Roşcovan, pe care cântăreaţa l-a antrenat, dar şi o pereche de dansatori de la clubul Exclusive Dance din Oradea.

Loredana a impresionat prin forma fizică bună şi vocea puternică, dar şi prin cele 10 costume schimbate în timpul spectacolului. Showul, care a durat două ore, s-a încheiat en fanfare cu celebra canţonetă napoletană "Funiculi Funicula".

Preţul unui bilet a fost de 100 de lei, iar un bilet VIP a costat 120 de lei.

Artista şi-a lansat în acest turneu şi cartea "Sentimente", în care povesteşte în premieră pentru publicul larg amintiri din copilăria sa. Turneul naţional al Loredanei se va încheia în această seară la Timişoara.

Citiţi aici o cronică a concertului, semnată de Lucian Cremeneanu!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
FUR NICA
Helen, nu este " Furniculi Furnicula " ! No, no, no ! " FUNICULI FUNICULA " !!! In plus eu nu as zice ca Loredana are neaparat voce puternica ! Lori are tehnica ! Asta se invata ! Restul e talent !
Postat 22 Martie 2017, 19:51 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON