URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Ianuarie 2012, 08:35

Jurnal de Bihorel

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni

În comuna suburbană, la doi paşi de oraş, oamenii au blocat şoseaua naţională pe motiv de crematoriu. Un protestatar care era cui între Sf. Nicolae şi Sf. Ion a explicat: "La noi tradiţia spune nu să ardem mortul, ci să-l îngropăm cu popă". "Şi la oraş se înmormântează mortul, dar popa râmâne afară. Dar, totuşi, de ce vă deranjează incinerarea?". "Păi n-o să ardă săracii răposaţi destul în focurile Gheenei?"

Marţi

Ghiusi, nedumerit de obiceiurile româneşti: "Am văzut că în Moldova, înainte de Anul Nou, ies flăcăii pe stradă şi-şi dau gospodăreşte cu ciomegele în cap". "Nu te mira. Asta e tradiţia locului". "Dar nu are nimeni nicio explicaţie?". "Probabil sătenii vor să arate că-s bătuţi în cap nu doar la figurat".

Miercuri

12 Antal_jurnal_2.jpgA început campania electorală pentu funcţia de rector. S-a propus ca alegerile să se ţină la teatru, că e locul potrivit pentru înţelegerile de culise. Actualul rector a remarcat: "Deja au apărut candidaţi cu studii la Băneasa". "Puteţi candida după noua lege?". "Fără probleme. Trebuie doar ca la paragraful care zice că nu pot candida cei cu două mandate să se mai adauge textul: cu excepţia rectorului de la Sorbonica".

Joi

Am făcut mişto de Juji: "Văd că a născut şi Ungaria o combinaţie nefericită între Dan Diaconescu şi Corneliu Vadim Tudor!". "Nu ştiu la ce te referi". "Păi n-ai văzut ce lege a dat Parlamentul de la Budapesta? Cei care au alte rase de câini decât Vijla maghiară şi Pulli vor plăti impozite mai mari". "Asta-i obsesia tuturor est-europenilor. Toţi sunt corcituri, dar îşi doresc câini de rasă pură".

Vineri

Din cauza temperaturilor ridicate, Boboteaza de anul acesta a fost un fiasco total. Un preot care de obicei sculpta o cruce din gheaţă s-a plâns: "Ştiam că va fi cald şi i-am rugat pe politicieni să iasă la televizor cu declaraţii politice, dar n-au vrut". "Nu văd legătura". "Păi, când se apucă ei să vorbească, îngheaţă apele".

Sâmbătă

Şoferul groazei a fost eliberat pe cauţiune. "De acum înainte nu mai fac accidente decât în Bucureşti", s-a jurat omul. "Cum aşa?" "Păi eu pentru un mort am stat 5 luni în arest preventiv şi miticul ăla drogat din Bucureşti care a omorât doi oameni, doar 29 de zile".

Duminică

La un casting pentru un film care se toarnă la noi au venit sute de oameni. Neam de figuranţi...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
asa e
Nu stiu cine le scrie dar tzin sa il felicit . In special partea cu Juji de joi ; exact asa este ! Asta-i obsesia tuturor est-europenilor . Totzi sunt corcituri , dar isi doresc ciini de rasa pura .
Postat 09 Ianuarie 2012, 16:37 de dan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON