URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Iulie 2016, 18:31

În 53 de sedii ANAF din 10 județe se poate plăti cu cardul. Nu şi în Bihor!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din această săptămână, persoanele fizice din 10 judeţe pot să îşi plătească obligaţiile fiscale cu ajutorul cardului bancar la ghişeu. În acest scop, au fost instalate 101 POS-uri, în 53 de sedii ANAF (direcţii regionale, administraţii fiscale judeţene şi servicii fiscale orăşeneşti cu unităţi de trezorerie). Nu şi în Bihor, încă...

Garanti Bank, banca desemnată câştigătoare de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara în urma licitaţiei pentru achiziţia de servicii bancare, a instalat 49 de POS-uri în 25 de sedii ale ANAF din judeţele: Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş.

Banca Transilvania, desemnată câştigătoare de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi în urma licitaţiei pentru achiziţia de servicii bancare, a instalat 52 de POS-uri în 28 de sedii din judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea.

În schimb, în Bihor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a anunţat, joi, că organizează în data de 12 august 2016, vineri, de la ora 10, la sediul din Oradea, str. Dimitrie Cantemir nr. 2B, la etaj I, în sala de şedinţe, o întâlnire cu contribuabilii, în vederea "mediatizării serviciilor electronice oferite contribuabililor de către ANAF", respectivele servicii limitându-se însă la emiterea unor numere de aşteptare la cozi.

"După finalizarea întâlnirii AJFP Bihor va prezenta contribuabililor, practic, şi procedura de selectare a numerelor de ordine", precizează comunicatul.

Pe de altă parte, ANAF a iniţiat pe SEAP procedura de licitaţie deschisă pentru achiziţia de servicii de acceptare a plăţilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume efectuate online prin carduri bancare prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plăţi (www.ghiseul.ro), termenul limită pentru primirea ofertelor fiind 23 august.

Ministrul Finantelor, Anca Dragu, intrebata cand se va putea face in toata tara plata cu cardul la Trezorerie, a raspuns ca pana la inceputul lunii septembrie plata cu cardul va putea fi facuta in intreaga tara. "Practic luna septembrie este luna in care se vor face platile pentru trimestrul trei. Pana la inceputul lunii septembrie toata tara va avea aceasta posibilitate, de a oferi servicii de plata cu cardul la ANAF", a afirmat Dragu la o conferinta de specialitate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON