URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 August 2010, 12:53

Firma Leonardo a scăpat de faliment

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Retailerul de încălţăminte Leonardo a obţinut de la creditori aprobarea planului de reorganizare judiciară. Asta înseamnă că, urmând nişte paşi stabiliţi de specialişti, compania va scăpa de datoriile existente în următorii patru-cinci ani. De faliment a scăpat şi retailerul de electronice şi electrocasnice Flanco, după ce principalii creditori - trei bănci - au votat planul de reorganizare.

"Dacă nu erau de acord cu reorganizarea, micii creditori aveau toate şansele să nu mai obţină nimic, lua banca tot", a declarat Radu Lotrean, asociat coordonator la Casa de Insolvenţă Transilvania. El s-a ocupat de planul de reorganizare în cazul retailerului Leonardo.

"Acest rezultat li se datorează salariaţilor, furnizorilor şi băncilor, care au realizat că e în avantajul tuturor ca firma să supravieţuiască", e de părere Lotrean. El este încrezător că vor merge pe acelaşi drum şi alte companii cunoscute, aflate acum în procedură de insolvenţă - este vorba despre Diverta şi Boom TV.

Leonardo are trei ani la dispoziţie pentru a-şi plăti datoriile, care se ridică acum la 30 de milioane de euro. În cazul băncilor, termenul poate ajunge până la şapte ani. În cele 11 luni de la intrarea în insolvenţă, retailerul de încălţăminte a închis 42 de magazine, a făcut disponibilizări de personal şi s-a reorientat de la segmentul medium-high la cel medium-low.

"Vânzările s-au stabilizat la 200.000 de euro/zi. Anul viitor avem în plan desfiinţarea unor magazine mai puţin profitabile, dar se vor deschide tot atâtea în alte zone", a spus Lotrean. Potrivit acestuia, datoriile companiei, care se ridicau la 100 de milioane de euro, au fost restructurate, ajungându-se astfel la restanţe de 30 de milioane de euro.

Practicienii în insolvenţă spun că exemplele Leonardo şi Flanco sunt excepţii, în condiţiile în care, în România, abia 3-5% din cazurile de insolvenţă au drept rezultat adoptarea planului de reorganizare judiciară. Ei speră însă ca, odată cu aceste exemple, managerii companiilor să prindă curaj şi să recunoască din timp incapacitatea de a-şi plăti datoriile.

Multe dintre firme ajung însă în faliment din cauza creditorilor, care nu vor să accepte planul de reorganizare. Şi asta deşi pentru unii dintre ei este singura şansă de a-şi mai recupera banii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
curat-murdar
Teapa sub aripa legii. Creditorii nu primesc nici un leu desi ei aveau cei mai multi bani de primit (peste 80 milioane euro). In comunicat scrie ca primesc mai mult decat in cazul falimentului. Adica astia schimba si matematica : 0 > 0. Si dupa 3 ani Leonardo iese curata, fara datorii, cum s-ar spune "nici gura nu-i miroase, nici usturoi n-a mancat". Cu asa lege sa mai faci afaceri curate in Romania?
Postat 07 Septembrie 2010, 09:48 de soso
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON