URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Septembrie 2015, 22:05

"Eşti un animal, Viskovitz!", cel mai bun spectacol din festivalul de teatru de la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Festivalul de Teatru de la Oradea, ajuns la ediţia a XXI-a, s-a încheiat duminică seara cu premiera musicalului "Omul din la Mancha", cu Richard Balint în rolul lui Don Quijote.

Înaintea spectacolului, însă, au fost anunţate premiile acordate în cadrul secţiunii de teatru scurt a festivalului, hotărâte de juriul format din criticii de teatru Ion Parhon şi Elisabeta Pop şi jurnalista Oana Cristea-Grigorescu.

Premiul pentru cel mai bun spectacol l-a primit "Eşti un animal, Viskovitz!", de Alessandro Boffa, în regia lui Tudor Lucanu, o producţie a Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea.

La aceeaşi secţiune au mai fost nominalizate spectacolele "Contra democraţiei", al Teatrului Odeon din Bucureşti, şi "Emigranţii", al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.

Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Tudor Lucanu, nominalizat pentru "Eşti un animal, Viskovitz!" şi "Emigranţii". Au mai fost nominalizaţi Alexandru Dabija ("Contra democraţiei") şi Ovidiu Caiţa ("Seara de Ajun" şi "Viaţa în 65 de minute").

Cea mai bună actriţă a festivalului a fost Oana Ştefănescu pentru rolurile Soţia, Farah şi Vecina din "Contra democraţiei", ea concurând la această categorie cu orădeanca Mihaela Gherdan în rolul Cherry ("Seara de Ajun") şi Andreea Grămoşteanu pentru rolul din spectacolul "39 de trepte".

În fine, cel mai bun actor a fost desemnat Matei Rotaru, pentru rolul AA în spectacolul "Emigranţii". La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Andrei Stan, pentru rolul Luc în "Viaţa ta în 65 de minute", şi actorul teatrului gazdă, Răzvan Vicoveanu, pentru rolul Gary în "Seara de Ajun".

De precizat este faptul că, deşi au fost invitaţi, niciun reprezentant al Consiliului Judeţean Bihor sau al Primăriei Oradea nu a participat la închiderea festivalului. Acest lucru a fost sesizat şi de public în momentul în care directorul artistic al trupei Iosif Vulcan, Victoria Balint, a întrebat dacă există în sală reprezentanţi ai celor două instituţii, care ar fi urmat să înmâneze premiile pentru cea mai bună regie şi cel mai bun actor.

"Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost sponsorizat de Raiffeisen Bank, iar cel pentru cea mai bună actriţă Clubul Lions. Ni s-a părut normal ca cei doi finanţatori ai festivalului, Consiliul Judeţean şi Primăria, să le înmâneze pe celelalte două", a precizat după eveniment Victoria Balint.

Ediţia a XXI-a a Festivalului de Teatru de la Oradea s-a desfăşurat în perioada 20-27 septembrie şi, din lipsa bugetului, a fost una mai sărăcăcioasă ca în alţi ani.

Citiţi cronica festivalului semnată de Lucian Cremeneanu, luni, pe ebihoreanul.ro

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON