Formația spadă feminin CSM LPS Oradea a obținut medaliile de bronz la întrecerile Campionatului Național pentru tineret, competiție care s-a desfășurat pe data de 27 martie la București.
După succesul cu CSȘ Quatro, scor 45-23, CSM LPS Oradea s-a duelat cu Steaua București pentru un loc în finală. A fost însă o dispută adjudecată de gruparea bucureșteană la limită, cu scorul de 41-40.
În confruntarea pentru locul III, CSM-ul s-a impus apoi totuși, în compania celor de la CS Universitatea Craiova, destul de clar, cu scorul de 45-30.
În total, la concurs au participat opt echipe.
Echipa orădeană, antrenată de Nicolae Ille, a fost alcătuită din următoarele spadasine la această întrecere: Bianca Benea, Claudia Năboiu și Adela Danciu.
De menționat și că Benea și Năboiu au cucerit medaliile de bronz și în proba individuală a Campionatului Național de spadă pentru tineret (U23) feminin.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.