URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Septembrie 2014, 18:30

Dublu cadou: Vineri, orădenii pot opta între spectacolul de operă Aida şi un concert-omagiu Maria Tănase

Dublu cadou: Vineri, orădenii pot opta între spectacolul de operă Aida şi un concert-omagiu Maria Tănase SOPRANĂ DE SCALA. Rolul Aidei în opera cu acelaşi nume va fi interpretat de soprana Carmela Apollonio (în imagine în "Forţa Destinului", tot de Verdi), deţinătoarea unui palmares impresionant ce cuprinde, între altele, numeroase apariţii pe scena Scalei din Milano
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii care încă nu au decis ce vor face vineri seară au, pentru prima oară după multă vreme, două oferte muzicale inedite, programate în acelaşi interval orar.

Este vorba de spectacolul de operă Aida, co-produs în premieră la Oradea, cu decoruri, costume, orchestră, cor şi invitaţi de la Scala din Milano, şi concertul "Colors of Maria", al trupei Roots Revival, care dă o nouă interpretare melodiilor de neuitat ale Mariei Tănase.

De zile mari

Spectatorii Festivalului Internaţional de Teatru Oradea primesc un cadou inedit. În premieră, Teatrul Regina Maria a devenit co-producător al unui spectacol de operă, alături de Asociaţia Culturală Vox din Cluj, aducând pe scena orădeană monumentala operă a lui Giuseppe Verdi, Aida, creată pentru inaugurarea primului teatru muzical din Cairo, în 1871.

"Dorim să oferim orădenilor un spectacol de operă veritabil, nu unul încropit", spune managerul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu. La Oradea, drama romantică în patru acte va beneficia de o distribuţie deosebită, soprana din rolul principal interpretând, de-a lungul timpului, inclusiv la Scala din Milano.

"Carmela Apollonio a cântat în toate teatrele italiene, în cele din Germania şi în Statele Unite, a colaborat cu regizorul Franco Zeffirelli şi cu alte personalităţi de marcă ale lumii artistice", o prezintă preşedinele Agenţiei Vox, Ioan Vrăşmaş, cel care îl va şi interpreta în spectacol pe Ramfis, marele preot al Egiptului.

Ca la carte

Din distribuţie mai fac parte baritonul Alfio Grasso (Amonasro, regele Etiopiei), tenorul Angelo Forte (Radames), mezzosoprana Liliana Mattei Ciuca, solistă timp de 10 ani a Operei din Viena (în rolul fiicei regelui, Amneris), Marius Chiorean, Mihai Irimia şi Daniela Chişbora. Spectacolul a fost pregătit ca la carte, asigură organizatorii: va avea decoruri de operă (autor Vioara Bara), o orchestră cu 45 de muzicieni şi un cor de 35 persoane.

"Mă bucur foarte mult că a fost ales acest spectacol pentru Oradea. Până la urmă, cu Aida s-a inaugurat Arena din Verona şi s-a reinaugurat Teatro alla Scala", spune regizorul Horia Balint. Spectacolul e programat vineri, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, biletele fiind puse în vânzare la Agenţia instituţiei şi online, pe biletmaster.ro. În sală, pe rândurile I-X, vor costa 50 lei, pe rândurile XI-XV 40 lei, în lojele laterale 50 lei, în cele centrale 60 lei, la balcon, în rândul I, 40 lei, iar în celelalte 20 lei.

15-mehdi_aminian_bihoreanul_1.jpgMelodiile Mariei

În aceeaşi zi, de la ora 20, la Casa de Cultură a Sindicatelor, va fi alt spectacol inedit: "Colors of Maria", adus la Oradea în cadrul unui proiect multicultural, Roots Revival (Reînvierea rădăcinilor), ce reuneşte artişti din şapte ţări: Mehdi Aminian (Iran), Mehmet Polat (Turcia), Leila Renault (Franţa), Emmanuel Hohvannisyan (Armenia), Hristina Beleva (Bulgaria), Monica Mădaş şi Maria Casandra Hauşi (România) şi Alex Tobias Sabater (Spania).

Trupa improvizează pe ritmuri de jazz, dar abordează şi teme folclorice din ţările natale. După ce un prim turneu a valorificat muzica din Maramureş, de data aceasta Roots Revival încearcă noi interpretări pentru melodiile Mariei Tănase. "Sper ca românii să poată vedea ce bogăţie au aici. Uneori, un străin poate aborda lucrurile mai proaspăt. Şi poate, câteodată, ai nevoie să vezi cum altcineva apreciază ce ai tu, ca să poţi vedea altfel lucrurile tale minunate", explică iniţiatorul proiectului, iranianul Mehdi Aminian (foto).

Biletele pentru "Colors of Maria" au fost puse şi ele în vânzare, în reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, Librăria Humanitas) şi pe eventim.ro, la preţuri între 40 şi 60 lei, în funcţie de locurile alese.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON