URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Noiembrie 2014, 08:10

Cu noaptea-n cap. Românii din diasporă stau la cozi uriaşe ca să fie siguri că votează

Cu noaptea-n cap. Românii din diasporă stau la cozi uriaşe ca să fie siguri că votează Votul la Stuttgard (Foto: Digi24.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Vor să îşi aleagă preşedintele, iar ca să fie siguri că vor reuşi, sute de români din diasporă s-au pus la cozi uriaşe încă de sâmbătă după amiază ca să voteze.

După ce în primul tur mulţi dintre românii din străinătate care au stat la cozi ore în şir nu au apucat să voteze, fapt ce a stârnit revoltă generală şi chiar proteste în toată ţara, alegătorii s-au grăbit să meargă să voteze în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Potrivit Digi24.ro, românii stăteau la cozi de dinainte de deschiderea urnelor, la secţiile din Munchen, Paris, Stuttgart şi Torino şi încă de sâmbătă seară, mai mulţi români aşteptau şi în faţa Institutului Cultural din Londra.

O tânără spunea că a printat 1.000 de declaraţii pe propria răspundere pentru a le oferi celor care vin la vot şi pentru a uşura, astfel, procesul de alegere a noului preşedinte.

Unii dintre cei care stau la cozi au dus cu ei periuţe de dinţi, simbolic. "La Munchen se stă la coadă cu periuţele de dinţi. Se va sta până se va vota" - arată o postare care a devenit virală pe Facebook.

Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.30, la românii formaseră o coadă care se întindea pe două străzi, iar la Munchen aproape 300 de oameni aşteptau să voteze. Cozi erau şi la Paris, Chişinău şi Stuttgart.

Românii se tem că nu vor apuca să voteze, la fel cum s-a întâmplat în primul tur. De altfel, pentru ca procesul de vot să meargă mai repede, mai mulţi voluntari le împart celor care așteaptă formulare pentru declarațiile pe proprie răspundere privind faptul că nu au mai votat şi nu vor mai vota la altă secţie de votare.

Declaraţia pe propria răspundere necesară pentru românii care votează în străinătate poate fi completată în afara secţiei, urmând a fi datată şi semnată în faţa membrilor biroului electoral al secţiei de votare. Această declaraţie este disponibilă atât pe site-ul MAE, cât şi pe cel al Biroului Electoral Central, arată Mediafax.

De alfel, la Paris este aşteptat să voteze şi noul ministru al Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, care a promis că va sta la coadă pentru a vedea cum funcţionează procesul de vot.

Numărul românilor de peste hotare care vor merge duminică la vot ar putea fi de două ori mai mare faţă de cel înregistrat în urmă cu două săptămâni, spun specialiştii. Pe 2 noiembrie, peste 161.000 de români din diaspora şi-au exprimat opţiunea, mai scrie Digi24.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON