URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Februarie 2017, 10:39

CSM, ca PSD

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Două ştiri apărute săptămâna trecută pe portalul eBihoreanul au pus mână de la mână şi i-au tras realităţii româneşti câteva tuşe groase de ironie. Fiecare luată în parte nu reprezenta ceva extrem de neobişnuit, dar puse una lângă alta (şi, întâmplător, chiar au apărut una lângă alta) au creat un binom dureros, iritant şi nedrept. În prima dintre ele era vorba de mazilirea căpitanului echipei de baschet CSM Oradea, în a doua despre condamnarea cu suspendare a unui medic trimis în judecată pentru 235 (douăsutetreizecişicinci) de şpăgi.

Rareş Paşca este cel mai vechi jucător din lotul CSM. După ce a fost desemnat căpitan de echipă s-a ales cu o accidentare ce l-a ţinut mai mult pe banca de rezerve. Pe fondul scăderii de formă a echipei şi a înfrângerilor tot mai dese, atmosfera CSM s-a tensionat, iar după ce jucătorul s-a răţoit la antrenorul Cristian Achim, "conducerea clubului", reunită pesedeşte, în ceas de noapte, a hotărât să-i ia banderola de căpitan şi să-l trimită la echipa a doua. La cea de copii nu puteau să-l exileze, cel mai probabil din pricina înălţimii.

În timp ce Paşca a fost executat cu sânge rece, ca un personaj dintr-un film de Tarantino, medicul Ovidiu Pleşa a primit o pedeapsă cu suspendare după cele 235 de şpăgi încasate "la foc automat" la locul de muncă. Dacă judecătorul ar fi avut duritatea conducerii CSM, doctorul ar fi fost trimis să expertizeze extratereştri pe o planetă de la marginea sistemului solar. Dar aşa, condamnarea cu suspendare sună ca o graţiere, în timp ce poporul primeşte o nouă dovadă că cinstea, corectitudinea şi echitatea sunt poveşti pentru copii.

Revin la baschet. Nu sunt avocatul ex-căpitanului şi nici un cunoscător în ale baschetului (sunt spectator nou în sportul acesta, încă nici nu i-am învăţat toate regulile), dar modul în care a ales CSM să tranşeze problema transformă clubul într-o organizaţie cu reflexe de partid, în care cei indisciplinaţi sau cu alte păreri sunt marginalizaţi ori excluşi (vezi, cel mai recent exemplu al primarului PSD de Iaşi, degradat din cauza unor păreri diferite despre Ordonanţa 13).

Până acum, Paşca pare să fie singurul care plăteşte pentru perioada mai slabă traversată de echipă. Nu a contat că e cel mai vechi din lot, nici că anul acesta îşi va întemeia o familie, nici că plănuia să se retragă din activitate la finalul sezonului. A fost îndepărtat în toiul campionatului ca un ţesut nedorit, dintr-o singură tăietură de bisturiu.

Trist! Dacă în sport, caracterele se testează în perioadele dificile, eleganţa şi distincţia baschetului trebuie dovedite tot atunci. Dar, dacă într-un asemenea mod se dă afară căpitanul, e posibil ca diferenţa pe care o credeam enormă între lumea vulgarului fotbal şi cea a elitistului baschet să nu fie chiar atât de mare. Iar asemănarea este şi mai mare dacă, aşa cum se aude, în învălmăşeala generală ar fi fost pomenite şi câteva mame.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
legal?
poate ca sere construieste un baraj pe cris! si noi nu stim...
Postat 28 Februarie 2017, 09:36 de tititeasca
**
...nu are rost polemica cu asa specimen. Agenta termica este autorizatie pt constructia de la crinul alb,totul e legal....
Postat 27 Februarie 2017, 15:01 de suporter_oradean
@grigore
Moncher......ai inviat ..... Ca ca, mac mac si alte onomatopee ( ti-am mai scris de astea dar esti redus sa intelegi ce inseamna) nu fac decat sa intareasca ceea ce stiam deja. ...
Postat 27 Februarie 2017, 14:42 de elev
ia scrie tu...
un articol despre cum isi construieste directorul CSM, Serban Sere, o "terasa" in albia Crisului ! Ce autorizatii are, cine i-a dat avize, avand in vedere ca in albiile raurilor NU se fac constructii decat d-alea hidro, cum afecteaza asta ecosistemul etc. Ia sa vedem, scrii tu despre asa ceva ? :)
Postat 27 Februarie 2017, 14:30 de AgentulTermic
Ce pretentii sa avem....
..de la birtinez,birtinutz si ciracii lor...Jalnic baieti,la fel a fost si cu FCBihorul..Acum vor latra birtinutzii ca,ca,mac,mac...hau,hau ,hau...Parvoviroza nu iarta nimic,grije mare oameni buni!!!!Ciuma galbena isi traieste ultimile zile!!!!!
Postat 27 Februarie 2017, 13:20 de grigore
Paralela
Pentru Vlaicu>>> Paralela era intre doua cazuri, nu intre doi oameni. Credeam ca e limpede. Nu amestecam merele cu perele...
Postat 27 Februarie 2017, 11:41 de LucianCremeneanu
elitism vs etilism
Mă gândesc că dacă v-aţi limita la cronicile etilismului/Oradea, gen Moszkvoa cafe, nu aţi mai forţa paralele imposibile între Paşca şi Pleşa, al căror singur numitor comun e termenul de garanţie depăşit, zic...
Postat 27 Februarie 2017, 10:57 de Vlaicu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON