URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Noiembrie 2014, 11:36

Ai vrea să comentezi dar ţi-ai uitat parola? Cu un simplu click ţi-o poţi recupera!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După decizia ca pe site să poată comenta doar utilizatorii autentificaţi, pe adresa de redacţie a BIHOREANULUI au sosit mai multe solicitări din partea unor cititori care şi-au uitat parolele şi nu au mai putut intra în cont. Cei care sunt în această situaţie au acum posibilitatea să şi-o recupereze singuri.  

Paşii de parcurs sunt simpli: trebuie să accesaţi secţiunea Membri - Intră în cont, unde, dând click pe întrebarea "Ai uitat parola?" (ultimul rând de jos), completaţi adresa de mail în baza căreia a fost făcut contul. Aici va fi trimis un mail cu informaţiile necesare pentru resetarea parolei şi un link care, odată accesat, vă duce într-o pagină unde vă puteţi completa direct noua parolă.

După cum am mai anunţat, odată intrat în contul propriu, fiecare user va putea vedea lista articolelor la care a comentat, pe cele la care s-a abonat pentru a fi notificat cu privire la apariţia de comentarii noi, şi îşi va putea modifica parola. Sesiunea de lucru, adică perioada în care userul rămâne logat dacă nu iese singur din cont, este îndelungată (de ordinul zilelor), astfel că nu e nevoie să vă autentificaţi ori de câte doriţi să postaţi vreun comentariu.

În plus, cititorii care decid să devină useri pe eBihoreanul.ro vor avea numai de câştigat. Pe viitor, aceştia vor beneficia de surprize din partea ziarului, de anunţuri cu privire la apariţia unor subiecte de interes, se vor putea înscrie în concursuri special create pentru ei şi chiar vor ajunge să aibă acces la conţinut jurnalistic dedicat lor.

De altfel, primul concurs va fi lansat chiar săptămâna următoare, având ca premiu o super-tabletă cu tastatură. Rămâneţi aproape!

Citiţi pe această temă şi articolul "BIHOREANUL face curăţenie! De azi înainte, pe site pot scrie doar comentatorii autentificaţi"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
:) Sa tinem aproape ?
Ok,daca nu incepeti iar cu cenzura... cu disparitia comentarilor care nu urmeaza "linia" articolului sau site-ului sau chiar cu disparitia contului :D
Postat 15 Noiembrie 2014, 08:13 de Control_Room
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON