URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Noiembrie 2015, 07:47

Agentul ecstasy: Un fost poliţist local din Oradea a fost trimis în arest preventiv pentru trafic de droguri

Agentul ecstasy: Un fost poliţist local din Oradea a fost trimis în arest preventiv pentru trafic de droguri RUŞINOS. Dus în cătuşe la Curtea de Apel Oradea, Andrei Berde (foto stânga) s-a ferit de fotoreporterul BIHOREANULUI care l-a surprins la intrarea în sala de judecată unde venise ca să obţină eliberarea din arest. Degeaba, instanţa a decis că măsura era întemeiată şi chiar necesară. Nu la fel de ruşinos era fostul poliţist local acum doi ani, când, la botezul unui copil pe care îl năşea, a făcut scandal, luându-se de un coleg de serviciu (foto dreapta)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anchetat pentru trafic de droguri de mare risc, un orădean a ajuns în Arestul Poliţiei după un flagrant pregătit luna trecută de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) împreună cu poliţiştii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea.

Bărbatul, prins în momentul în care încerca să vândă 1.000 de tablete ecstasy unor poliţişti sub acoperire, este un fost poliţist local, Andrei Berde, devenit cunoscut de acum doi ani, când BIHOREANUL a dezvăluit cum s-a încăierat cu doi colegi la petrecerea de botez a finului său...

Golan în uniformă

Incidentul care l-a "evidenţiat" pe Andrei Berde (foto) s-a derulat într-un local din Oradea în seara de 13 octombrie 2013, unde avea loc chermeza unui coleg pentru a sărbători botezul copilului. Berde era oaspete de onoare, fiind chiar naşul copilului, dar acest lucru nu l-a oprit să se ia la bătaie cu un comesean, tot poliţist local, care îl supărase la serviciu.

Scandalul, surprins şi de camerele de supraveghere ale restaurantului, nu s-a oprit nici după ce victima şi-a chemat în ajutor colegii din echipajul de intervenţie al Poliţiei Locale. Ba din contră, de faţă cu aceştia, Berde l-a luat din nou la pumni pe bărbat, până când l-a pus la pământ. În final, bătăuşul a fost "răcorit" de agenţii Poliţiei municipale, solicitaţi de patronul localului, care l-au amendat cu 200 lei pentru tulburarea liniştii publice şi i-au cerut să plece. 

Concediat şi reangajat

Trimis în faţa Consiliului de Onoare al Poliţiei Locale Oradea, Andrei Berde nu a mai apucat să fie sancţionat, fiind concediat în luna februarie a anului trecut pentru că a picat examenul de confirmare pe post.

În aprilie acelaşi an, însă, era din nou poliţist local! Dar nu în oraş, ci în Oşorhei, comună care abia ce îşi înfiinţase un serviciu similar, şi unde a ajuns sub comanda unui fost coleg din Oradea, Paul Ladislau Kover, plecat din fruntea Poliţiei Locale orădene pe care o şi condusese o vreme.

Bărbatul s-a comportat exemplar şi ar fi vrut chiar să promoveze în funcţia de şef, dar cum nu avea studiile superioare cerute prin condiţiile de concurs, a rămas în continuare simplu agent de teren. Până toamna trecută când, după cum spun foştii colegi, şi-a dat demisia, fără să explice de ce...

În arest

De fapt, ex-poliţistul local se reorientase spre un alt domeniu, mult mai bănos, dar şi periculos: traficul de droguri. Aşa susţin procurorii DIICOT Oradea care, la începutul lui octombrie, l-au şi dovedit printr-un flagrant. Acţiunea s-a desfăşurat pe 7 octombrie şi a fost organizată de ofiţerii Antidrog din cadrul BCCO Oradea sub coordonarea unui procuror DIICOT. Agenţii l-au prins pe Berde în momentul în care, însoţit de o femeie, încerca să plaseze 1.000 de tablete ecstasy unui colaborator sub acoperire al Poliţiei.

În urma operaţiunii, atât fostul poliţist local cât şi însoţitoarea sa s-au ales cu un dosar penal pentru trafic de droguri de mare risc. Dar, în timp ce femeia a fost eliberată sub control judiciar, Berde a fost reţinut, iar pe 8 octombrie a şi fost arestat de Tribunalul Bihor pentru o perioadă de 30 zile.

Deşi contestată, măsura a fost menţinută şi chiar prelungită, pe 29 octombrie, cu încă o lună. Pe de o parte pentru că, după cum spun sursele BIHOREANULUI, investigaţiile încă nu s-au finalizat, iar pe de alta deoarece fapta de care e acuzat e considerată una gravă şi pedepsită ca atare, cu închisoare între 10 şi 20 de ani. Cam mult pentru o "carieră" atât de scurtă...

Citiţi pe aceeaşi temă articolul Golan în uniformă: Chemat naş la un botez, un poliţist local s-a îmbătat şi s-a luat la bătaie cu doi colegi (FOTO / VIDEO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
INTRE-BARE:
De unde avea ăla pastile ECSTASY? Cine i le dadea??? 1000 bucati?????? nu e cam mult, alo politia???
Postat 27 Noiembrie 2015, 17:29 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON