URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Aprilie 2013, 15:13

Accident pe Borşului: TIR răsturnat de un Mercedes (FOTO / VIDEO)

Circulaţia pe Şoseaua Borşului, în zona Celestica, a fost deviată mai bine de o oră în urma unui accident rutier petrecut luni după amiază, după ce un tânăr de 28 de ani, şoferul unui TIR, a vrut să întoarcă pe linie dublă continuă şi a fost izbit în plin de un autoturism Mercedes.

Potrivit inspectorului principal Alin Gherman, care a coordonat cercetările la faţa locului, TIR-ul circula dispre Oradea spre Borş, pe banda 1, când, în dreptul fabricii Celestica, a virat stânga, dorind să treacă pe sensul opus de mers, pe linie dublă continuă şi fără să se asigure, dar pe banda 2 venea Mercedes-ul condus de un şofer de 26 de ani. Autoturismul, care probabil avea şi viteză de vreme ce în zonă este limitare de 100km/h, a intrat în plin în TIR.

"Conducătorul autocamionului nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere de pe un sens pe altul de deplasare, a virat la stânga, moment în care a fost tamponat la în partea lateral-stânga de autoturismul care circula pe acelaşi sens de deplasare", a declarat Alin Gherman.

La locul accidentului s-au deplasat două echipaje ale Ambulanţei şi unul SMURD pentru descarcerare. De echipajul din urmă nu a fost nevoie, însă cinci persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit dr. Hadrian Borcea, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor şi al SMURD, victimele nu sunt în stare gravă, suferind diferite contuzii şi leziuni.

În urma impactului, Mercedes-ul a fost avariat serios, mai ales în partea din faţă, o roată şi mai multe bucăţi din el fiind împrăştiate în jur. TIR-ul, în schimb, care nu era încărcat, s-a răsturnat de-a curmezişul pe şosea, ocupând ambele benzi de pe sensul de mers Borş-Oradea, dar totuşi, la prima vedere nu a avut avarii serioase.

Circulaţia pe o porţiune de aproximativ 500 de metri a fost deviată pe o arteră paralelă cu şoseaua, timp de aproximativ o oră.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
răsturat vs răsturnat
..... deci pana la urma cum ii ? cine pe cine rastoare ?:)))
Postat 09 Aprilie 2013, 00:00 de Super Manu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON