URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2013, 07:22

"Tun" de 650.000 lei în dauna Allianz Ţiriac: Doi patroni orădeni au regizat o spargere la propria firmă ca să obţină despăgubiri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tribunalul Bihor a emis, miercuri, mandat de arestare de 29 de zile pe numele a doi orădeni, soţ şi soţie, cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Este vorba despre Nela Mirela Secară, administratorul firmei orădene Artpel Grup, o cunoscută companie profilată pe fabricarea articolelor de voiaj, marochinărie şi a articolelor de harnaşament, şi soţul ei, Coriolan Secară, directorul general al firmei, acuzaţi că, în iunie 2004, au pus la cale o escrocherie care a provocat un prejudiciu de 650.000 lei firmei de asigurări Allianz Ţiriac Asigurări SA.

Cazul a fost descoperit de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor iar în prezent este anchetat de ofiţerii Poliţiei Oradea sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Surse din anchetă au dezvăluit BIHOREANULUI că, în noaptea de 6 spre 7 iunie, soţii Secară au înscenat o tâlhărie la sediul firmei. În jurul orei 2.30 Coriolan Secară, alături de alţi patru bărbaţi, toţi având feţele acoperite, au intrat în curtea Artpel Grup, l-au bătut şi imobilizat pe paznicul societăţii, l-au legat de mâini şi picioare şi l-au închis în gheretă.

Apoi, din depozitul şi biroul firmei, cei cinci au încărcat într-un camion mărfurile găsite, în valoare totată de aproximativ 850.000 lei, pe care mai apoi soţii Secară le-au ascuns şi valorificat la negru.

Ulterior, cei doi au reclamat tâlhăria, rămasă cu autori necunoscuţi, şi au încasat de la firma de asigurări despăgubiri de peste 650.000 lei, sumă calculată în baza actului de evaluare.

Pe de altă parte, pe 22 noiembrie anul trecut Nela Mirela Secară, administratoarea Artpel Grup, a mai fost arestată într-un caz instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Este vorba despre un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care afacerista este anchetată alături de cunoscuta escroacă Ana Bora şi o altă orădeancă, Ana Maria Bianca Popovici.

Din ancheta procurorilor a reieşit că, în perioada 2011-2012, Popovici şi Bora au înfiinţat societăţi comerciale în numele cărora, ulterior, au fost emise documente justificative fictive în valoare de 1.866.762 lei, care atestă efectuarea unor operaţiuni comerciale nereale, ca de pildă prestări servicii sau livrări de bunuri către trei firme administrate de Nela Mirela Secară.

Aceasta a înregistrat în evidenţele contabile facturi fictive emise şi a plătit contravaloarea prestaţiilor prin transfer bancar, sumele fiind retrase de către Ana Maria Bianca Popovici în complicitate cu Ana Bora şi restituite imediat Nelei Secară.

Paguba produsă bugetului de stat de către trei femei se ridică la 689.035 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON