"În inima nopţii - Episodul Hamlet", pariul câştigat

Un Hamlet în stradă, în mijlocul forfotei oraşului şi a nopţii, un Hamlet înconjurat de oameni, maşini şi de zgomote urbane. Asistasem cu câteva saptămâni înainte la o repetiţie, aruncasem o privire pe scenariu, şi plecasem confuz. Abia la premieră am înţeles complexitatea viziunii regizorale şi textul semnat de Gavriil Pinte, amestecat cu inserţii din scrierile pe tema nopţii ale teatrologului George Banu, profesor la Sorbona, şi ale soţiei sale Monique Borie. Spectacolul se joacă pe o scenă mobilă, cubică, în care spaţiul este folosit la fel de eficient ca într-un avion sau în garsoniera unui cuplu de japonezi.

"În inima nopţii" este un Hamlet sinoptic, dat pe repede înainte, în care povestea accelerată este susţinută de o scenografie lipsită de strălucire, dar foarte ingenioasă şi versatilă. Sala tronului şi jilţurile regelui şi reginei se construiesc practic sub paşii lor, în câteva secunde, din scaune de lemn, după care, una-două, se transformă în dormitor. Fiecare obiect de pe scenă este folosit la maxim. Prin scaune se reprezintă orice. Stafia regelui ucis e o adunătură de pungi negre care ies de sub scenă, spadele de la duel devin clopote de înmormântare. Se practică ingeniozitatea la fiecare pas.

Decorurile se schimbă prin simpla intrare a personajelor. Astfel, sărăcăcioasa scenă de lemn e când sala tronului, când cimitir, când o corabie prinsă în furtună, cu marea reprezentată ultra-minimalist printr-o ladă de plastic cu apă înăuntru. Ambivalenţa oglinzilor, când oglinzi către propriile suflete, când geamuri către lume, este exploatată din plin. Iar muzica, folosită cumpătat, punctează momentele cheie şi aduce un plus de dramatism.

Spectacolul excită din plin zona raţională a minţii şi oferă ocazia câtorva recitaluri actoriceşti - Radu Tudor (Hamlet), Richard Balint (Claudius), Anda Tămăşanu (Ofelia) şi Alin Stanciu (Laert) impresionează cel mai mult. Cei trei actori care joacă roluri de... actori (Mirela Lupu, Ion Abrudan şi Sebastian Lupu) leagă scenele prin inserţiile cuplului Banu-Borie şi fac acţiunea uşor de înţeles. Oricum, recomand călduros să recitiţi "Hamlet" sau măcar un rezumat, înainte de a merge la spectacol, pentru a vă reîmprospăta memoria. În timpul iernii piesa se va juca în interior, pe scena teatrului.

L-am văzut pe George Banu muşcându-şi fularul în timpul premierei, în timp ce regizorul Gavriil Pinte stătea imperturbabil ca José Mourinho. Doi copii de vreo 5-6 ani au stat cu gura căscată de la început până la sfârşit (momentul în care Hamlet o face pe nebunul le-a plăcut cel mai mult). Am văzut oameni de teatru aplaudând la final.

"În inima nopţii - Episodul Hamlet" este un demers artistic de calibru diferit faţă de celelalte piese din festival, în care s-au investit masiv nu numai resurse financiare, artistice şi umane, ci şi aşteptări. Pe lângă premiile pentru cel mai bun spectacol şi pentru cea mai bună scenografie, a fost un pariu câştigat tocmai în numele celor care se plâng că arta nu mai e ce a fost şi că teatrul a devenit prea uşuratic.