E anchetă penală la Beiuş, unde un localnic, considerat contact al unui alt beiuşean, despistat cu Covid-19, le-a făcut plângere inspectorilor Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, pentru că... nu a carantinat şi alte persoane cu care bolnavul ar fi intrat în legătură.
Situaţia a fost făcută publică, vineri, printr-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, care anunţă că a început o anchetă pentru "săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor". "În fapt organele de poliţie au fost sesizate de către persoana vătămată cu privire la faptul că în cursul lunii iulie 2020, nu s-au respectat măsurile privitoare la prevenirea şi combaterea răspândirii coronavirusului (covid-19), cu ocazia întocmirii anchetelor epidemiologice la două cazuri confirmate pozitiv", arată comunicatul Parchetului Beiuş.
Surse judiciare au declarat BIHOREANULUI că situaţia are la bază nemulţumirea unui localnic care venise în contact cu un alt localnic, diagnosticat cu virusul. Supărat că DSP a dispus plasarea sa în carantină timp de 14 zile, în calitate de contact al unei persoane infectate, omul a făcut plângere împotriva inspectorilor DSP pe motiv că a fost discriminat, fiindcă alte persoane care veniseră în contact cu acelaşi bolnav nu au fost plasate în carantină. "Astfel, a făcut plângere împotriva inspectorilor DSP, inclusiv pentru abuz în serviciu, arătând că aceștia nu ar fi procedat corect, în sensul că nu i-au tratat pe toţi la fel", a declarat sursa citată.
„Organele de poliție au fost sesizate de către persoana vătămată, angajată a unei societăți comerciale din municipiul Beiuș, că în cursul lunii iulie a.c., i s-a comunicat telefonic de către un reprezentant al DSP că este izolat la domiciliu pe o perioadă de 14 zile, întrucât a fost contact al unei persoane depistate pozitiv la testul Covid-19, angajate a aceleiași societăți. A aflat însă că nu au fost izolate toate persoanele despre care știa că a intrat în contact cu angajați depistați pozitiv, solicitând verificarea modului în care au fost întocmite anchetele epidemiologice în urma cărora a fost izolată la domiciliu, iar față de alte persoane aflate în aceeași situație, nu s-a luat aceeași măsură”, a explicat prim-procurorul delegat Alina Bodin, la cererea BIHOREANULUI.
De precizat că anchetele epidemiologice în cazul unor boli infecţioase precum Covid-19 se desfăşoară după anumite proceduri şi protocoale instituite la nivel naţional, pe care angajaţii DSP trebuie să le urmeze şi nu orice persoană care intră în legătură cu un infectat este considerat "contact" în sens medical. "De aici ar fi putut veni şi aparenţa de standard diferit de tratament", mai arată sursa citată.
Rămâne de văzut ce va scoate la iveală ancheta procurorilor în acest caz şi dacă angajaţii DSP au acţionat corect sau nu.
Potrivit definiţiilor de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), actualizate la 10 august 2020 de către Centrul Naţional de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, un contact direct este definit ca fiind:
- Persoană care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
- Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);
- Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă);
- Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute;
- Persoană care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasă, sală de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;
- Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecție; *Personalul medical care a purtat echipamentul de protecție corespunzător tipului de îngrijire acordată NU ESTE CONSIDERAT CONTACT DIRECT.
Legătura epidemiologică ar fi putut avea loc în perioada de 14 zile anterioare datei debutului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.