URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 August 2012, 08:04

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 13-19 AUGUST

EVENIMENTE

Nymphea Dance ed. a X-a, competiţie internaţională de hip-hop, work-shop cu trupa Flawless, vineri-duminică, Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea şi Lotus Center

Miami Pool Party cu Saylas şi Alexandra Broinaş, oferte promoţionale, concursuri cu premii, joi, ora 20, Hotel Continental Forum

Tanţa şi Costel, comedie cu Mirela Niţă Lupu şi Petre Ghimbăşan, duminică, ora 19, Stage Muzeu


EXPOZIŢII

GALERIA EURO FOTO ART

Salonul Naţional "Fotografia Anului", ed. a III-a

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

expoziţia documentar-comemorativă "Un bihorean la Blaj"

GALERIA DE ARTE VIZUALE

expoziţia personală de pictură a artistului Ioan Alexandru Herdalau

PRIMĂRIA ORADEA

expoziţia permanentă semnată Ovi D. Pop "Oradea văzută din aer"

GALERIA VISUAL KONTAKT

expoziţia "Labirint" a artistei Bianca Andreea Balog

GALERIA KONSTANT

expoziţia de pictură "Previous works" a artistului Constantin Costea

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

expoziţia "Peşteri din România - lumea mirifică a carstului", formaţiuni de exo- şi endocarst, faună fosilă (inclusiv schelet de "Ursus spelaeus"), fauna actuală din zonele carstice şi cea subterană, piese arheologice; prezentarea cercetărilor GESS din Peştera Movile - renumitul ecosistem subteran ce funcţionează pe baza procesului de chemosinteză; 100 de imagini realizate de fotograful speolog Andrei Posmoşanu (Federaţia Română de Speologie), Palatul Baroc;

expoziţia "Automate şi instrumente muzicale din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor";

Grupul celor patru: Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Francisc Şirato şi Oscar Han

MUZEUL MEMORIAL "AUREL LAZĂR"

expoziţia "Costum de sărbătoare din Ţara Crişurilor"


CLUBURI

STAGE MUZEU: marţi Karaoke, ora 20

QUEENS MUSIC PUB: joi-sâmbătă Queens Party Band, ora 21

THE ONE CAFE & CLUB: vineri Summer Retro Night Fever cu DJ Pappa M& MC Dylma, ora 23; sâmbătă Party, ora 23

YELLOW SUBMARINE: joi Yellow Karaoke; vineri şi sâmbătă Party, ora 22

DELICE CAFE: vineri Karaoke, ora 21

CLUB ESCAPE: miercuri Escape Party cu Caveman, ora 23; vineri şi sâmbătă Summer Party, ora 23

DISCO FAHAZ: sâmbătă Petrecere cu spumă cu DJ Ches, ora 23

HEAT CLUB: joi Party cu DJ Faith, ora 23; vineri Summer Party, ora 23

BALI CLUB: sâmbătă Party, ora 23

AVENUE CLUB: vineri, sâmbătă Party, ora 23

JUICE: miercuri Babalonia Tropical Soundclash Party cu Dubase (Guerilla International), ora 21; joi Oldies and Urban Music, ora 21

CHANSON CAFE: joi Karaoke Party Vocea Chanson, ora 22

BLONDY'S ART CAFÉ (Oradea Plaza): sâmbătă Karaoke Party, ora 21

DOWNTOWN: joi-sâmbătă Petrecere, ora 22; miercuri Miercurea de bere, ora 22

COLUMBUS CAFE: marţi Selected Tuesday, ora 21; vineri şi sâmbătă Party, ora 21.30

REPUBLIC CAFE: joi Karaoke Party, ora 23

ZULLU CAFE: vineri Karaoke Party, ora 21; sâmbătă Saturday Night Party, ora 22

CLUB LADUEBO: joi Karaoke Night, ora 22; vineri şi sâmbătă Live Music, ora 22; duminică Latino Dance, ora 22

CLUB DARK: sâmbătă Party cu DJ Coxxo, ora 22

CLUB MANAS: miercuri Retro Night live music, ora 21

CLUB DIVES: miercuri-duminică Petrecere cu Pufi, ora 22

CLUB CASIMO: vineri Latino Party, ora 22; sâmbătă Party, ora 22

CLUB LUNA: joi şi vineri Petrecere cu Darius de la Oradea şi DJ Ray

CLUB LIFE: joi-duminică Petrecere cu Blaga de la Oradea şi Speedy Band, ora 23

CLUB ATTIS: vineri muzică live cu Dessert Band, ora 21; sâmbătă Party, ora 22


CINEMA RECOMANDĂRI 13-16 august

HOLLYWOOD MULTIPLEX LOTUS

film lotus neinfricata.jpgBrave (Neînfricata)

Brave este povestea încăpăţânatei prinţese Merida, fiica Regelui Fergus şi a Reginei Elinor, o arcaşă iscusită şi o fire războinică, gata oricând să lupte pentru ceea ce îşi doreşte. Decisă să îşi croiască propriul destin, Merida sfidează un obicei vechi de când lumea, stabilit de regii scoţieni, iar acţiunile nesăbuite ale Meridei provoacă haos şi furie în întregul regat.

Atunci când prinţesa cere ajutorul unei vrăjitoare pentru a-şi îndeplini dorinţa, un blestem cumplit se abate asupra familiei regale. Astfel, Merida trebuie să dea dovadă de curaj şi să-şi folosească talentele şi resursele pentru a dezlega blestemul înainte să fie prea târziu. Pe măsură ce se luptă cu puternica vrajă, Merida devine o eroină şi învaţă semnificaţia curajului adevărat. "Neînfricata" este o poveste spusă cu haz, care va fascina spectatorii şi îi va purta pe frumoasele meleaguri ale Scoţiei.

Regia: Brenda Chapman (I), Mark Andrews

Distribuţia: Emma Thompson, Kelly Macdonald, Kevin McKidd

PROGRAM

Neînfricata avanpremieră, luni-joi 14.30, 18.45 (dublat); 18.15

Total Recall. Memorie programată premieră, luni-joi 17, 19.15, 20.15, 22.30

Moştenirea lui Bourne premieră, luni, marţi, joi 14.45, 17.15, 19.45, 22.15; miercuri 12.15, 14.45, 17.15, 19.45, 22.15

Mike Meseriaşu' luni, marţi, joi 17.30, 21.30; miercuri 13.15, 17.30, 21.30

Cavalerul Negru: Legenda renaşte luni, marţi, joi 14, 15.45, 20.45, 21.45; miercuri 12.30, 14, 15.45, 20.45, 21.45

Ted luni-joi 15.15, 19.30

Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă luni, marţi, joi 16.30; miercuri 12.45, 16.30 (dublat)


CORTINA DIGIPLEX OSC

film cortina total recall.jpgTotal Recall (Total Recall. Memorie programată)

Rekall e compania care îţi transformă visele în amintiri reale. Pentru Douglas Quaid, acest voiaj imaginar al minţii este exact ceea ce îi trebuie pentru a evada din existenţa sa frustrantă de muncitor într-o uzină. Deşi are o soţie frumoasă şi iubitoare, el este nemulţumit de viaţa pe care o duce şi îşi doreşte amintiri despre o existenţă de super-spion. Însă procedura de inserare a amintirilor sfârşeşte prost, iar Quaid se va trezi vânat de autorităţile controlate de cancelarul Cohaagen.

Dintr-o dată, Quaid nu mai poate avea încredere în nimeni, cu excepţia Melinei, o frumoasă rebelă aflată în slujba Rezistenţei. Graniţa dintre fantezie şi realitate devine tot mai neclară, la fel şi soarta lui Quaid, care trebuie să-şi găsească adevărata identitate şi propriul destin. Subiectul este inspirat din povestirea "We Can Remember It For You Wholesale" a lui Philip K. Dick.

Regia: Len Wiseman

Distribuţia: Colin Farrell, Kate Beckinsale, Jessica Biel

PROGRAM

Neînfricata avanpremieră, luni-joi 20.30

Moştenirea lui Bourne premieră, luni-joi 12.10, 14.50, 17.30, 20.10, 21.10, 22.50

Total Recall. Memorie programată premieră, luni-joi 13.05, 15.30, 17.55, 20.20, 22.45

Mike Meseriaşu' luni-joi 11.35, 13.50, 19.15

Cavalerul Negru: Legenda renaşte luni-joi 13.55, 16.05, 19.50, 21.30, 23

Ted luni-joi 12.30, 14.40, 16.50, 19

Uimitorul Om-Păianjen 3D, luni-joi 11.10, 15.50, 17.05

Epoca de gheaţă 4: Continente în derivă 3D, luni-joi 12, 18.35 (dublat); 13.55, 22.35 (subtitrat)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON