Un al doilea oraş din România va avea metrou. Metroul din Timişoara ar putea avea cinci staţii: Gara de Nord, Iulius Mall, Gara de Est, Grădina Zoologică, Aeroport, a declarat Nicolae Robu, primarul oraşului Timişoara. Acesta spune că soluţia mutării transportului urban în subteran este singura soluţie viabilă pentru oraş.
"Municipiul Timişoara este rupt în două la ora actuală de liniile de tren. Situaţia creează mari disfuncţii, întrucât numărul de traversări ale acestor linii este foarte redus -două subtraversări şi două treceri la nivel- sensibil mai redus chiar decât numărul trecerilor peste Bega, la rândul lor departe de a fi suficiente", a declarat edilul Timişoarei, potrivit gandul.info.
Edilul arată că Primăria Timişoara a realizat o analiză din perspectivă tehnică, economică, estetică, funcţională, dar şi din punct de vedere al dezvoltării urbane , iar concluzia acestei analize este că transportul subteran este "soluţia optimă" pentru transport pentru Timişoara.
Specialiştii de la primărie au ajuns la concluzia că metroul ar aduce două avantaje. "Pe de o parte, disponibilizarea unui teren de cca 8 km lungime şi cca 80 m lăţime, pentru realizarea, pe exa est-vest, a unui bulevard ultramodern, într-o zonă centrală, în imediata vecinătate a centrului istoric, într-o concepţie arhitecturală unitară", a spus Robu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.