URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Octombrie 2023, 07:57

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Șeful Poliției dezvăluie de ce își petrece ofițereasa nopțile la Parchet

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca de obicei, Bihorel are propria sa viziune despre evenimentele săptămânii trecute:

Luni

Vio către Ghiusi: "Am văzut că Trump l-a confundat pe Orban cu Erdogan". "Da, l-a jignit grav, trebuia să-l compare cu Gingis Han, că-i la fel de tare! Face praf şi UE, şi NATO!". "Dar dacă nu-i place în UE, de ce mai stă? Dacă-i aşa tare, de ce nu iese din NATO?". "De fapt, el nu vrea să iasă din NATO, ci să intre în alianţă alături de glorioasa armată sovietică".

Marţi

Şeful Poliţiei, nedumerit: "Pentru opinia publică nicicum nu-i bine. Dacă o subalternă stă noaptea pe la Parchet, chiar şi în concediu, ca să rezolve o problemă de traversare pe roşu, e făcută praf. Păi, nu-i mai bine să facă asta decât să spargă case de bogătaşi în miez de noapte, cum a făcut-o colegul ei din Oradea?!".

Miercuri

Şeful ABA a explicat cum e cu accidentul în care o maşină a instituţiei a fost pusă de un angajat cu roţile-n sus: "Lumea speculează fără să ştie adevărul. Nici vorbă de accident, am vorbit cu şoferul şi mi-a zis că testează o nouă metodă de a goli scrumiera".

Joi

Puradel, nedumerit de apelul medicilor pentru a se dona sânge: "Nu ştiu de unde chestia asta cu criza de sânge. Sânge se găseşte din abundenţă! Păi, duminică am fost la un botez şi era plin de sânge, că nu a înţeles familia cum se împart banii".

Vineri

Rezultate financiare remarcabile la echipa de fotbal, numai să nu afle şeful de la baschet, că le ia fondurile ca să mai aducă un pensionar din SUA. Unul dintre organizatori a explicat: "La ce purcoi de bani avem, cred că a venit momentul să alimentăm şi toaletele cu apă, că la meciul UTA - Rapid suporterii s-au şters de nădragi, ca la stadioanele comunale din liga a cincea".

Sâmbătă

Şeful de la OPC, după controlarea trenurilor în Gară: "Am auzit că aţi dat amenzi usturătoare pentru mizerie". "Pe cine ustură? Că tot din banii noştri plătesc ceferiştii amenda!". "Dar pe inspectori i-aţi premiat?". "Deocamdată nu, că au ajuns în spital după ce au intrat în contact cu jegul din garnituri".

Duminică

Există o iniţiativă care cere examen de circulaţie pentru biciclişti. Poate şi un control psihologic ar fi indicat.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON