URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Noiembrie 2019, 18:58

Muzeul Ţării Crişurilor, în folosul comunităţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Între funcţiile unui muzeu, cele de educaţie şi recreere sunt foarte importante. Conştientizând aceste adevăruri, Muzeul Ţării Crişurior îşi construieşte un program muzeal, expoziţional şi cultural care să stea sub semnul durabilităţii în timp. La un an de la mutarea în noul sediu, instituţia noastră şi-a intensificat activităţile de pedagogie muzeală, de fapt le-a reluat după 10 ani în care a fost obligată să îşi restrângă mereu spaţiile.

Proiectele iniţiate sunt un exemplu de ceea ce înseamnă dorinţa noastră de a implica comunitatea la recuperarea memoriei înaintaşilor, a obiceiurilor tradiţionale etc. Punem bazele unui calendar anual de activităţi cu publicul, cu scopul de a asigura generaţiilor actuale şansa de-a nu uita viaţa de altădată.

Un astfel de proiect este "Adoptă o vietate de la Muzeul Ţării Crişurilor", prin care ne propunem să implicăm şcolile, părinţii şi pe copiii lor în responsabilizarea faţă de protecţia animalelor. Un alt program este "La muzeu, la poveşti cu iz de altădată", care se adresează persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani dispuse ca, într-un cadru amical, să împărtăşească poveşti despre Oradea şi Bihorul de altădată.

Muzeul derulează şi proiectul "Practici creative de descoperire a Secţiei de artă a Muzeului Ţării Crişurilor", un parteneriat cu Universitatea din Oradea, şcoli gimnaziale, Asociaţia Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor şi Asociaţia pentru Promovarea Cooperării în Educaţie. Scopul acestuia este de a familiariza participanţii cu "citirea" unui tablou.

Nu mai puţin interesant este şi programul "Blending Arts: Reading a sculpture proiect cultural mixt", derulat cu scopul de a oferi cunoştinţe din domeniul artelor plastice celor doritori să se formeze intelectual.

În primăvara anului 2020 vor fi terminate o parte din expoziţiile de bază şi, firesc, vom dezvolta noi programe de pedagogie muzeală, astfel încât Muzeul Ţării Crişurilor să îşi justifice menirea de a fi în slujba societăţii orădene şi bihorene.

Aurel Chiriac
Director Muzeul Ţării Crişurilor

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON