URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Noiembrie 2018, 16:31

La vânătoare, alături de Dragnea: Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, apare în #TeleormanLeaks (VIDEO)

La vânătoare, alături de Dragnea: Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, apare în #TeleormanLeaks (VIDEO) captură Rise Project
La vânătoare, alături de Dragnea: Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, apare în #TeleormanLeaks (VIDEO) captură Rise Project
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Numele preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang, apare în cele mai noi dezvăluiri ale jurnaliştilor RISE Project, grupate sub numele #TeleormanLeaks, pornind de la valiza cu documente recent descoperită de publicaţie.

În teaser-ul care precede noile dezvăluiri, grupate într-un video postat sâmbătă pe Facebook cu titlul "Ghici cine a participat la măcel?", RISE Project a postat mai multe înregistrări de la o partidă de vânătoare organizată în Teleorman, în care apar mai mulţi lideri PSD şi baroni locali, dar şi directori şi acţionari din cadrul Tel Drum, alături de Liviu Dragnea.

Într-una din fotografiile de grup din colaj apare și președintele PSD Bihor, respectiv vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang (foto primul din dreapta).

De altfel, participarea lui Mang la eveniment nu este surprinzătoare, în contextul în care preşedintele filialei judeţene a PSD l-a numit pe Dragnea în mai multe rânduri "prietenul meu".

Lista celor care apar în imagini, potrivit ziare.com:

Liviu Dragnea, presedinte al Camerei Deputatilor, fost presedinte al CJ Teleorman.
Dan Nica, europarlamantar PSD, fost ministru si parlementar PSD.
Marian Oprisan, presedinte al CJ Vrancea.
Nicusor Constantinescu, fost presedinte al CJ Constanta.
Dumitru Buzatu, presedinte al CJ Neamt.

Paul Stanescu, vicepremier si ministru al Dezvoltarii, fost presedinte al CJ Olt.
Adrian Tutuianu, senator, fost ministru si presedinte al CJ Dambovita.
Constantin Nita, fost ministru si deputat PSD.
Alexandru Fratean, fost senator si fost secretar de stat de stat in Ministerul Economiei.
Ioan Mang, vicepresedinte al CJ Bihor, fost ministru al Educatiei.
Aurel Soporan, senator PSD.
Vasile Gliga, lider PSD Mures, fost deputat PSD.
Costel Comana, milionar.
Petre Pitis, director general Tel Drum.

Imagini sângeroase

Filmuleţele şi fotografiile date publicității sâmbătă sunt sângeroase şi-i prezintă pe actori alături de "trofeele lor".

"Eu i-am dat-o" / "Ma, da i-ai dat-o, ma! Tu i-ai dat-o?", ii spune un vânător lui Petre Pitis, directorul general Tel Drum. În imagini apare un mistreţ care este omorât. "Eu i-am dat-o", confirmă Pitiş, care râde cu poftă, punându-se în poziţie de fotografie, pentru a imortaliza momentul cu trofeul ucis.

În filmare apar şi câini care muşcă dintr-un mistreţ doborât, sub îndemnurile vânătorilor. RISE Project anunţă, astfel, că urmează episodul II din TeleormanLeaks, intitulat "Vânătorul Roşu".

Vezi AICI înregistrarea. Atenție, imagini explicite!

După cum se ştie, la finalul lunii trecute, jurnaliştii de la Rise Project au anunţat că "O valiză cu informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces când au percheziţionat fizic şi informatic sediul firmei, anul trecut, a fost găsită în zona rurală din Teleorman, de către un localnic, chiar pe proprietatea lui".

Valiza conţine dispozitive de stocare cu mii de documente, facturi, contacte, bilanţuri, convorbiri telefonice şi mailuri, care ar arăta inclusiv faptul că la Tel Drum era controlată de Dragnea, cât şi fotografii personale, cu Liviu Dragnea în Brazilia ori imagini de la petrecerile apropiaţilor lui.

În primul articol legat de documentele din valiză apare şi un borderou de plăţi conform căruia Gil Vasile, soţul şefei CSM Simona Camelia Marcu, ar fi încasat de la Tel Drum 15.200 de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Structura mafiota
In toate pozele private, capii partidului rosu parca sunt dintr-un film cu mafioti din anii 70. Defapt partidul e mai mult mafie decat partid politic. Revenind la rusinea judetului, ne confirma ca pentru un os si o cusca calduta, e dispus sa latre pe orice om. Era interesanta poza cu ei goi sa li se vada madularul nanometric !
Postat 19 Noiembrie 2018, 15:16 de alexcuce
Nelu, marginalizat?! Da sa iese din cadru...
Dar, vine S-Daddy si-l salveaza!Miroase a sange...Tic-tac, tic-tac!
Postat 19 Noiembrie 2018, 10:28 de vineri
Pulitzer
Gata, l-au prins, liderul partidului s-a intalnit cu niste lideri locali! Rise project merita premiul Pulitzer pentru descoperirea asta colosala, cazul Watergate pare o gluma fata de "descoperirea" asta. Cum sa prezinti asa ceva ca pe o stire!? Iohannis nu e in pericol sa apara asa imagini cu el. Tin minte ca in una din confruntarile televizate, Ponta ii insira niste nume de lideri locali ai PNL iar Iohannis, care era presedintele partidului, avea privirea unui boxer in runda a 15-a, care nu intelege nimic si nici nu prea stie unde este. Atunci auzise pentru prima data numele respectyive. Nici el nu stia cum a ajuns presedintele partidului. Asteptam urmatoarele dezvaluiri. Din miile de documente compromitatoare deocamdata am vazut o copie dupa diploma de bacalaureat al fiului lui Dragnea si poza asta cu lideri ai partidului. In loc de non stirea asta puteati posta gafa colosala a lui Iohannis de la vizita in Anglia, aia chiar e o stire!
Postat 18 Noiembrie 2018, 15:19 de 1x1
CrisDumi
De Iohannis, pt că e german?? Sau pt că ești tu lingău??
Postat 18 Noiembrie 2018, 11:02 de Sandu1206
Re: Sandu fără număr ...
Johannis și prietenii lui de la Schweihofer sunt membri PSD ?!? Tu ... bubuie pe mai departe.
Postat 18 Noiembrie 2018, 10:05 de CrisDumi
Și care e problema? Ce rezultă de aici?
Că PSD-iștii socializează la foc comun de grătare ... iar PNL-iștii zgârie brânza individual ?!?
Postat 18 Noiembrie 2018, 10:02 de CrisDumi
Kid
Ăștia din tăiatul pădurilor își fac bani, din vânătoare se dau mări. Defrișează pădurile, animalele nu mai au ce vâna, vânătorii nu le dau de mâncare intenționat, și bietele animale vin la tomberoanele de la orașe sau sate, pe urma acești politicienii măresc cotele de vânat, pe motiv că s-au înmulțit și sunt un pericol pt noi oamenii (cele mai deștepte animale ). Va venii ziua când o să-i vânăm noi la TÂRGOVIȘTE.
Postat 18 Noiembrie 2018, 00:14 de Sandu1206
pentru politicieni si vanatori
Sa va ia naiba de jeguri umane!
Postat 17 Noiembrie 2018, 21:22 de Kid
asa-i....
Hai Codruță-n deal la vie/ Hai Codrută hai hai hai/ Să culegem razachie.../ Hai Codruță hai hai hai/Razachie n-am găsit...cu Victor m-am întâlnit....cu Sebi m-am întâlnit...cu Coldea m-am întâlnit...nu era nici razachie/ Nici măcar sufragerie...
Postat 17 Noiembrie 2018, 17:49 de unom
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON