URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Martie 2019, 15:45

UDMR-ista Kirei Melinda cere Primăriei să publice sumele cheltuite pe avocaţi. Doar că ele se află pe site-ul municipalităţii...

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierul local Kirei Melinda a cerut conducerii Primăriei Oradea să facă publice sumele cheltuite în perioada 2016 – 2018 pe avocaţi şi eficienţa acestora.

"Am solicitat ieri în scris explicaţii din partea executivului cu privire la cheltuielile efecturate pentru achiziţionarea serviciilor juridice de consultanţă, de asistenţă şi de reprezentare", a declarat Kirei, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Să ştim cât costă..."

Liderul grupului UDMR din Consiliul Local vrea să ştie în ce măsură se justifică aceste cheltuieli în condiţiile în care municipalitatea are juriştii săi. "Dacă nu putem subvenţiona mai mult gigacaloria plătită de orădeni, măcar să ştim cât costă procesele pierdute în instanţă în încercarea disperată de a justifica demiterea unor şefi de direcţii sau desfacerea abuzivă a unor contracte de muncă", a explicat Kirei.

UDMR-ista a spus că a fost surprinsă de numărul mare de cereri de asistenţă juridică formulate de Primărie. "Aproape tot la trei luni venea Primăria în Consiliul Local şi spunea că trebuie să angajeze avocat pentru procese privind demiterea unor persoane şi desfacerea de contracte de muncă. Totuşi, niciodată nu am mai fost informaţi după aceea ce firmă a fost angajată, cu cât a fost plătită şi cum s-a terminat procesul", a declarat reprezentanta UDMR.

Potrivit verificărilor făcute de BIHOREANUL, toate aceste informaţii apar pe site-ul Primăriei orădene, la capitolul Plăţi, unde sunt publicate lunar cheltuielile făcute de municipalitate, inclusiv cele cu avocaţii angajaţi, şi pot fi găsite la o simplă căutare în documentele Excel.

Banii la control

La fel, Kirei Melida a mai cerut, în luna februarie, Direcţiei Economice a Primăriei să supună dezbaterii Consiliului Local contul anual de execuţie bugetară pentru anul 2018 pentru ca aleşii orădenilor să vadă cum au fost cheltuiţi banii oraşului înainte de aprobarea bugetului local pe 2019.

"Execuţia bugetară nu s-a pus pe ordinea de zi, deşi situaţiile, conform prevederilor legale, sunt întocmite. Poate o să apară cu câteva ore înaintea şedinţei, ca nu cumva vreun consilier local să aibă timp să analizeze şi, eventual, să pună întrebări incomode", a spus Kirei.

Potrivit consilierului UDMR, reprezentanţii municipalităţii nu fac "o analiză temeinică şi eficientă a execuţiei bugetului" pentru a evita eventuale critici.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
25 de mii...
...de euro.Atit a costat studiul cu cladirile nealiniate.Hcl contestat in instanta de prefectura.Se poate pune la cheltuieli avocatesti.Pentru dezvoltare
Postat 12 Martie 2019, 20:18 de excalibur
ha ha - magyar psd
trebuie sa gandeasca si kirei putin, dar pt asta trebuie sa aiba cu ce.
Postat 12 Martie 2019, 19:00 de Alcor
E vorba de toate cheltuielile aferente proceselor ...
... nu doar cele stabilite prin contracte avocățești. Iar diferența e foarte mare, urmare insistenței edililor de a călca adeseori pe lângă lege !?!
Postat 12 Martie 2019, 18:11 de CrisDumi
magyar psd
si noi cetateni a judetului bihor cerem sa ne publicati din banii cui a ajuns tov.pasztor la vinatoare in elvetia si la distractie in jamaica. asteptam cu nerabdare
Postat 12 Martie 2019, 16:40 de tepes
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON