URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Mai 2012, 10:53

Trei tineri bihoreni, trimişi în judecată pentru trafic de droguri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor a anunţat luni că o reţea internaţională de traficanţi de droguri destructurată de poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea.

Potrivit unui comunicat, trei bihoreni având iniţialele T.S.I., de 27 de ani, S.V.C., de 25 de ani, şi F.I.F., de 36 de ani, precum şi un britanic, S.F.A., de 23 de ani, respectiv R.P., de 27 de ani, din Republica Mauritius, sunt acuzaţi de trafic intern şi internaţional de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Tinerii sunt acuzaţi că şi-au trimis în repetate rânduri colete cu cannabis, prin intermediul unor firme de transport.

"Poliţiştii antidrog au stabilit că, în perioada 2011 - 2012, T.S.I. a trimis din Spania, în repetate rânduri, cantitatea totală de aproximativ un kilogram de cannabis, disimultată în colete, prin intermediul unor firme de transport. Odată ajunse în România, drogurile erau preluate de S.V.C., care ulterior le-a comercializat pe raza judeţului Bihor, atât personal, cât şi prin intermediul celorlalţi trei suspecţi, contra unor sume cuprinse între 50 - 70 lei / gram. De asemenea, o parte din droguri erau reţinute pentru consum propriu de către membrii grupării", arată comunicatul IPJ.

La o percheziţie în casa bihoreanului de 36 de ani, poliţiştii antidrog au descoperit aproximativ 180 de grame de cannabis, pe care acesta, împreună cu tânărul de 25 de ani, încerca să o valorifice contra sumei de 2.000 Euro. În casa acestuia din urmă, au găsit 305 grame de canabis.

Cei trei bihoreni au fost cercetaţi în stare de arest preventiv.

"În urma probatoriului administrat în cauză, prin rechizitoriul întocmit, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a celor cinci suspecţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic intern şi internaţional de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu", mai arată documentul IPJ.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei 5 tineri riscă închisoarea pe o perioadă cuprinsă între 3 şi 20 de ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
maruntisuri
maruntisuri :))))cautati si voi milionari nu un terche berchea , maruntisuri.MILIARDARI va corup si va fac case si tot asa UCID dar sute de mii de victime.Daca nu cotizezi unde trebuie si gainari sunt intreruputi, e o practica intalnita consumul ca ne prefacem ca nu vedem e alta.Toti care au banii consuma , ochii ii tradeaza :))
Postat 07 Mai 2012, 12:03 de nu au cotizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON