URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Martie 2014, 13:22

Studenţii le cer guvernanţilor să îşi respecte promisiunile

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Reuniţi la Oradea, în cadrul Adunării Generale a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), reprezentanţii studenţilor din România îi cer ministrului delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu, dar şi celorlalţi reprezentanţi ai Guvernului, să îşi respecte promisiunile făcute în toamnă, în urma protestelor studenţilor. Atunci, Costoiu a promis că va creşte subvenţia pentru cămine şi cantine, va reforma modul de alocare a burselor sociale şi că va propune soluţii pentru creşterea fondului alocat pentru burse.

Studenţii spun că, dacă s-ar respecta aceste decizii, mult mai puţini tineri ar abandona studiile universitare. Asta în condiţiile în care, în 2013, rata abandonului, rezultată în urma unei analize la 20 de universităţi de stat, a fost de aproape 40%. "Măsurile luate de stat şi de universităţi pentru a diminua fenomenul sunt uneori la limita penibilului sau chiar sub această limită", susţin reprezentanţii studenţilor, într-un comunicat de presă remis marţi.

Ca să-şi exemplifice spusele, studenţii arată că bursa socială are o valoare medie de aproape trei ori mai mică decât necesarul unui student, iar universităţile au, în medie, un angajat specializat în consiliere în carieră sau consiliere psihologică la peste 8000 de studenţi.

"Pe măsură ce investigăm tot mai mult măsurile pe care statul le ia pentru reducerea abandonului şcolar, inclusiv pentru accesibilitatea acestuia pentru cei săraci, născuţi în mediul rural sau având dizabilităţi, dar şi pentru creşterea relevanţei studiilor şi asigurarea unei treceri optime de la liceu la facultate şi de acolo la locul de muncă, ne îngrozim. Ceva trebuie să se schimbe şi trebuie să se schimbe repede", a precizat Cristi Popescu, vicepreşedinte educaţional ANOSR.

În acelaşi timp, revendicarea principală a studenţilor rămâne alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, anunţată şi în toamnă când tineri din mai multe centre universitare, inclusiv Oradea, au protestat în stradă.

"Luptăm în continuare pentru 6% din PIB pentru educaţie. Nu suntem absurzi şi înţelegem că o creştere majoră a bugetului va putea avea loc doar prin legea bugetului pentru 2015. (...) Vrem ca în perioada următoare să se realizeze cel puţin măsurile promise în toamna anului 2013. Banii necesari pot fi alocaţi cu uşurinţă prin rectificare bugetară, iar actele normative ce trebuie adoptate ţin strict de Ministerul Educaţiei Naţionale şi de Guvern. Dacă nu ni se respectă aceste cerinţe, vom constata evidentul: că Ministrul Mihnea Costoiu este rău intenţionat şi nu vrea un sistem de educaţie mai bun şi mai echitabil", a spus şi Mihai Dragoş, preşedinte ANOSR.

Studenţi din întreaga ţară s-au reunit la Oradea, în perioada 14-16 martie, pentru a dezbate problemele care îi interesează. Întâlnirea a fost organizată de ANOSR, Asociaţia "Gheorghe Şincai" a Studenţilor în Istorie Oradea şi Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Oradea, în parteneriat cu Universitatea din Oradea, Consiliului Judeţean Bihor, Banca Transilvania, Microsoft România, European Drinks şi Celestica.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Felicitari Universitatea din Oradea
Frumos parteneriat inpotriva lui Mihnea Costoiu.
Postat 19 Martie 2014, 06:32 de a
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON