URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 06 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Uniunea Europeană este foarte interesată să-și asigure rezerve de materiale strategice într-o lume în care China și SUA doresc să dețină supremația. Printre elementele strategice vizate este și magneziul de la Budureasa - el ar reprezenta jumătate din cantitatea de care dispune Uniunea Europeană și 9% din rezerva mondială.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Mai 2022, 15:00

Stadionul Motorul din Oradea va fi reabilitat printr-o investiţie de 3,8 milioane lei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Stadionul Motorul din Calea Clujului 202 va fi reabilitat de municipalitatea orădeană, printr-o investiţie de 3,8 milioane lei.

Se reface integral!

Consiliul Local a aprobat joi, în şedinţă ordinară, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de reabilitare a stadionului Motorul.

Potrivit raportului de specialitate care a sta la baza hotărârii, "suprafaţa de joc este degradată şi impracticabilă pentru activităţi sportive, tribunele sunt în stare avansată de degradare, reprezentând real pericol pentru eventualii utilizatori", iar prin investiţia anunţată municipalitatea intenţionează să îl reintroducă în circuitul sportiv.

"Obiectivul general al proiectului constă în realizarea drenajului terenului de fotbal cu suprafaţa de joc înierbată, realizarea instalaţiei de irigare cu aspersoare automate, iar după terminarea lucrărilor la sistemul de drenaj se va crea stratul suport pentru gazonare şi însămânţarea cu amestec de gazon cu rezistenţă mare la trafic", se menţionează în document.

În plus, vor fi amenajate tribune pe structură metalică şi "se vor construi două vestiare pentru sportivi, un vestiar pentru arbitri, o sală de fitness şi se va reface împrejmuirea folosindu-se panouri din confecţie metalică".

O bază sportivă cu (încă) trei terenuri...

Municipalitatea a fost motivată să investească în reabilitarea stadionului având în vedere că în spatelui lui a început deja amenajarea unei baze sportive.

"Avem un proiect cu Ministerul Dezvoltării şi Compania Naţională de Investiţii prin care zona din jurul stadionului Motorul se modernizează, acolo au şi început lucrările de construcţie a noului complex sportiv, şi atunci mai rămânea doar stadionul nemodernizat", a declarat Birta.

Lucrările, demarate în septembrie 2021, sunt derulate de CNI prin subprogramul "Complexe sportive" şi vizează amenajarea a trei terenuri de fotbal, deservite de o clădire de vestiare şi o parcare cu o capacitate de 50 de locuri.

"Când aceste lucrări la stadionul Motorul şi cele la complexul sportiv pe care-l construieşte CNI-ul vor fi gata, vom avea o bază sportivă de aproximativ 13.000 mp în zona străzii Calea Clujului, care va putea fi folosită de asociaţii, cluburi sportive sau de orădenii care doresc să practice sporturi’’, a declarat primarul de Oradea.

Potrivit edilului, existenţa a patru terenuri de fotbal în aceeaşi zonă va face posibilă organizarea de turnee pentru juniori, inclusiv cu participare internaţională, la care să poată participa un număr mare de echipe.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON