România „dodoloață”: Crearea României Mari, posibilă ca urmare a deciziei Regelui Ferdinand de a lupta împotriva propriei țări

Anul 1918 a fost cel al creării Regatului României Mari, printr-o succesiune de alipiri de teritorii, la care au contribuit factori politici, între care Regele Ferdinand I și Regina Maria, oportunitatea dată de război, diplomația dar și... norocul.

Contemporanii, dar și posteritatea, au apreciat patronajul suveranului României, numindu-l Ferdinand „cel Loial”, iar apoi „Întregitorul”. Oradea și multe alte orașe ardelene au fost parte a acestui proiect politic.

Neamț contra nemți

În 1914, când a început Primul Război Mondial, Armata Română era una slabă, cu armele și tehnica vechi sau chiar inexistente. De aceea, timp de doi ani, Bucureștiul a preferat neutralitatea, o așteptare pentru a vedea cine ar părea să câștige și cine ar urma să piardă războiul.

Întrebarea era: să se intre în război cu Austro-Ungaria pentru Ardeal sau cu Rusia pentru Basarabia? Cucerirea Transilvaniei putea însemna peste 5 milioane de noi locuitori în România, din care aproape 3 milioane de români, plus centre industriale și căi ferate.

Intrarea în război de partea Antantei (Franța, Rusia) a fost decisă de Regele Ferdinand pe 26 august 1916, influențat de liberalul Ion I.C. Brătianu (foto). Suveranul a ales Transilvania, astfel că a declarat război Austro-Ungariei și aliatei sale, Germania. Neamțul din fruntea țării avea să se bată cu patria sa natală, cu consecințe personale din cele mai drastice: Berlinul l-a acuzat de trădare, împăratul Wilhelm al II-lea i-a retras gradele militare, onorurile și decorațiile, iar Casa de Hohenzollern l-a șters din cartea familiei.

Suveranii pe front

În timpul războiului, Regele Ferdinand și Regina Maria s-au implicat pe front, primul în strategiile de luptă, iar cea de-a doua în îngrijirea răniților. Îi vedem peste tot: în birouri, în tranșee, pe câmp salutând și decorând soldații, în spitale...

Regele petrecea zile în șir pe front, îi urmărea îndeaproape cursul, mânca și dormea puțin. Convoca Consiliile de Război, se sfătuia cu generalii și mareșalii în organizarea acțiunilor militare, dar îi și decora pe cei care se distingeau prin fapte deosebite de eroism, cu Ordinul „Mihai Viteazul”, instituit de el însuși.

Regina era văzută aproape permanent la căpătâiul bolnavilor, îmbrăcată în costum de soră de caritate, motiv pentru care a fost supranumită „mama răniților”. Colinda spitalele permanente și cele de campanie, le vorbea bolnavilor și împărțea alimente. Tifosul era cea mai răspândită boală, schilozii erau mulți, iar pe deasupra războiul a mutat toată activitatea civilă și militară în Moldova, Muntenia și Bucureștiul fiind ocupate de germani.

„Vi se va da pământ”

Pentru a-i motiva pe ostași, regele Ferdinand le-a promis recompense, între care pământ și drepturi pentru „o largă participare la treburile statului”. „Se va realiza pentru voi legiuita stăpânire asupra ogoarelor câștigate cu sângele vostru”, promitea acesta.

Îmbărbătarea, dublată de dotarea cu tehnică și uniforme, a dat roade: în iulie-august 1917, Armata Română învingea în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Către sfârșitul aceluiași an, Ferdinand s-a văzut nevoit să se lupte cu toate părțile, Rusia lui Lenin rupând legăturile diplomatice cu România, iar Germania lui Wilhelm plănuind o lovitură de stat pentru înlăturarea Regelui și a Guvernului.

Ea n-a mai avut loc, ba chiar s-a înfăptuit unirea Basarabiei cu România, iar Tratatul de Pace de la București, deși semnat, nu a fost ratificat de Rege, căci urmările ar fi fost umilitoare: ocupație germană permanentă, cedarea petrolului și a grâului, pierderea gurilor Dunării.

Promisiuni respectate

Unirea Basarabiei, a Bucovinei și a Transilvaniei cu România l-au transformat pe Rege într-un „om mare”, cum i-a spus Regina Maria. La rândul lui, pe 1 decembrie 1918, Ferdinand spunea: „Basarabia și Bucovina, cele două fiice răpite, s-au întors una după alta în casa părintească, iar Ardealul, frumosul leagăn al poporului român, de unde au descălecat întâii voievozi ai țărilor românești, a votat azi la Alba Iulia unirea cu Regatul român”.

Promisiunile făcute de suveran pe front au fost onorate după Marea Unire, fiind introduse votul universal și legea de împroprietărire a țăranilor, în primul rând a celor care au luptat în război. Prin urmare, Ferdinand a fost numit „Regele Loial” și „Regele Țăranilor”.

Noii stăpâni

Tot după Unire, suveranii au vizitat o serie de orașe din Ardeal, pentru a marca, simbolic, preluarea lor sub administrație românească. În mai 1919, aceștia, împreună cu alți membri ai Familiei Regale și politicieni, au trecut prin Brașov, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Turda, Cluj, Bistrița, Carei, Baia Mare și Oradea.

Ultimul act al lungului proces al Unirii a fost ceremonia din Catedrala Încoronării din Cetatea Alba Iulia, prin care suveranii României Mari au fost încoronați, oficializându-se stăpânirea lor asupra noilor teritorii, alipite. Fixat pentru 15 octombrie 1922, evenimentul a fost pregătit doi ani, timp în care a fost ridicată, pictată și sfințită noua catedrală. Tot în pregătirea evenimentului, Sala Unirii a fost refăcută, iar orașul a fost modernizat.

Încoronați în Cetate

Ferdinand a primit coroana Regelui Carol I (foto), unchiul său, realizată din oțelul unui tun turcesc din timpul războiului român pentru independență. Coroana Reginei Maria a fost realizată din 1,8 kilograme de aur, donate de proprietarul unei mine din Munții Apuseni.

„Președintele Senatului oferă M.S. Regelui coroana de oțel pe care o așază pe cap. (Mulțimea isbucnește în urale și ovațiuni). M.S. Regele ia apoi coroana de aur din mâinile președintelui Camerei și o depune pe capul M.S. Reginei, care îngenunchie în fața Augustului Ei soț și rege. M.S. Regele ridicând-o a îmbrățișat-o și a sărutat-o pe frunte”, relata Foaia Diecezană câteva zile după eveniment.

Regele Ferdinand și Regina Maria au contribuit la actul Unirii prin dorința preluării Ardealului, implicarea în război și menținerea existenței unui stat care, în 1917, aproape că dispăruse. Din vacarmul tranșeelor, cu sprijin regal şi multă dedicare, în 1918 s-a putut crea România „dodoloață”.

Citiţi MÂINE: Detaliile vizitei regale din 23 mai 1919 de la Oradea

Un rege viteaz şi o regină înţeleaptă

În numărul dedicat încoronării, revista „Cele Trei Crișuri” publica articolul de fond al generalului George Bacaloglu (foto) despre eveniment.

Aici, îi descria pe suverani astfel: „Avem un rege viteaz: vorbească despre aceasta luptătorii cari au scăpat din focul războiului pentru întregirea neamului și cari, prin însăși vorba Regelui pătruns până’n rândurile lor, au fost îmbărbătați la faptele de eroism... Avem o Regină înțeleaptă în sufletul căreia sălăsluește însăși blândețea: mărturisească aceasta răniții cari zăceau cu grămada prin paturile spitalelor de războiu și cărora un cuvânt blând al Reginei, însoțit de o privire care împărtășea adânc toată durerea lor, le-a ușurat mai mult suferința și le-a dăruit mai multă speranță de viață decât atâtea leacuri doctoricești”.

Din lacrimi şi sânge a răsărit sămânţa...

După aflarea veștii privind votarea, de către Adunarea Națională din Alba Iulia, a alipirii Ardealului lărgit la România, Regele Ferdinand a trimis o telegramă lui Gheorghe Pop de Băsești (foto), unul din prezidenții Adunării:

„Vestea îmbucurătoare ce Îmi aduceți, despre mărețul act al unirii cu Regatul Român, a umplut inima mea de nespusă bucurie și am primit-o cu vie emoție... Din lacrimile celor cari au plâns și au suferit, cari au luptat fără preget, din sângele celor care au muncit pentru înfăptuirea lui, lăsând ca moștenire sfântă credința lor nestrămutată, a răsărit sămânța, ale cărei roade azi le culegem, ca un dar din cer... Cum am fost părtașul suferințelor și durerilor voastre, așa iau din adâncul inimii parte la bucuria voastră, care este aceea a tuturor Românilor și, unind glasul Meu cu glasul vostru, zic plin de nădejde într-un viitor frumos: Trăiască România Mare, una și nedespărțită”.

Prietenul românilor

Poate cel mai important aliat al României din timpul Marelui Război a fost Franța. Între susținătorii francezi ai proiectului România Mare a fost generalul Henri Mathias Berthelot (foto). Trimis de statul francez să reorganizeze Armata Română, în 1916-1917, a petrecut mai bine de un an pe pământ românesc.

Prin Misiunea Berthelot, soldații români au primit din partea aliaților francezi uniforme și arme, generalul susținând cauza românească fără să clipească. Implicarea sa totală i-a adus un conflict cu președintele Franței, Georges Clemanceau, dar și prietenia regelui Ferdinand și a reginei Maria, pe care-i vizita în București după război.

În deplasările sale prin spațiul românesc, Berthelot a vizitat Oradea în decembrie 1918, scriind ulterior următoarele: „Petrecerea mea între românii de dincolo de Carpați m-a convins adânc și pentru totdeauna că sufletul lor este același cu al românilor din București și Iași... Am fost adânc mișcat de semnele comune de dragoste și cinste pentru Franța... Cu acest prilej, vă rog, d-le președinte (Iuliu Maniu – n.r.) să primiți mărturisirea deosebitei mele stime și strig cu dvoastră odată: Trăiască România Mare!”.