URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Octombrie 2022, 14:00

Rădăcini pentru Oradea: Ce specii de arbori se pot planta pe domeniul public din Oradea și cum? (FOTO)

Rădăcini pentru Oradea: Ce specii de arbori se pot planta pe domeniul public din Oradea și cum? (FOTO) SPECTACOLUL PRIMĂVERII. Dacă nu vor în fața blocurilor sau caselor copaci din specii autohtone, orădenii pot planta cireși japonezi, arbori care de câțiva ani cresc și în Piața Unirii. Primăvara, oferă gratuit un spectacol!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Venirea toamnei deschide şi sezonul de plantări în oraş. Orădenii care vor să planteze arbori în jurul blocurilor sau caselor în care locuiesc trebuie să ştie că pot opta doar pentru anumite specii, dar şi că au nevoie de acordul Primăriei. 

"Trebuie să ne asigurăm că vor planta copaci care nu vor produce daune ulterior şi care se potrivesc aliniamentului respectiv", explică directoarea adjunctă a Direcţiei Tehnice, Adina Popa.

Cu OK-ul Primăriei

Orădenii au obligaţia de a îngriji spaţiile verzi din jurul imobilelor în care locuiesc şi, chiar dacă regulamentul de spaţii verzi nu îi mai obligă şi să planteze arbori, unii au această dorinţă, de a sădi puieţi pe cheltuiala lor. "Înainte de a planta, trebuie însă să obţină acordul Primăriei", precizează Popa. 

Municipalitatea vrea să aibă certitudinea că cetăţenii vor planta arbori din speciile recomandate pentru oraş, adică cele care sunt adaptate climatului de aici şi care se potrivesc cu arhitectura locului. "Vrem doar să ne asigurăm că, la maturitate, arborii nu vor produce daune imobilului sau infrastructurii edilitare", explică directoarea adjunctă. Acordul se poate obţine în urma unei simple solicitări, transmise prin e-mail.

Lista arborilor care pot fi plantaţi în Oradea este anexată Planului Urbanistic General al oraşului şi cuprinde zeci de specii, majoritatea autohtone. Totodată, lista are menţiuni privind înălţimea copacilor la maturitate şi detalii specifice fiecărui soi, astfel încât orădenii care îi plantează să ştie la ce să se aştepte.

Specii autohtone...

Printre copacii care se pot sădi în oraş se numără mai multe soiuri de arţari, arbori care cresc până la 30 de metri înălţime şi sunt rezistenţi la climatul urban. De pildă, copacii din specia Acer platanoides "Emerald Queen" rezistă la temperaturi înalte, secetă şi vânt, astfel că au şanse să îmbătrânească în Oradea.

Lista mai cuprinde şi castani, dar doar din soiuri care sunt imune la larva minieră (o boală greu de vindecat şi care a afectat numeroşi castani din Oradea - foto), arini, mesteacănul argintiu (o specie care, însă, este sensibilă la poluare), catalpe, sâmbovine, stejari, platani (care, însă, în ultimii ani, au atras o insectă enervantă, tigrul platanului) ori tei de diferite soiuri, de la cel care emană un miros puternic la altele adaptate oraşelor, cu rezistenţă mai mare la îngheţ sau secetă.

... sau exotice

Dacă vor să aibă culori aparte în faţa casei sau a blocului lor, orădenii pot opta pentru câteva specii de arbori spectaculoşi, importaţi din alte ţări. 

Lista Primăriei cuprinde gingko biloba (un arbore nepretenţios, cu colorit atrăgător toamna), cireşi japonezi (arbori cu denumirea ştiinţifică Prunnus Serrulata, care au flori mici şi roz şi care au fost plantaţi şi în Piaţa Unirii), arborele de gumă (Liquidambar Styraciflua, care creşte până la 20 de metri, iar toamna are frunze roşii atractive) sau scoruşul suedez (Sorbus intermedia - foto - cu flori mici şi albe).

 

"Le recomandăm orădenilor să ţină cont de arborii maturi care se regăsesc în preajma locuinţei lor, pentru că cel mai probabil şi cei plantaţi de ei se vor adapta locului, dar nu este o regulă general valabilă", spune Popa. Aşadar, dacă pe o stradă sunt doar castani sau tei, nu înseamnă că un gingko biloba sau un scoruş nu îşi poate găsi locul...

Lista nu cuprinde pomi fructiferi, căci Primăria nu îi recomandă pe domeniul public, deoarece au nevoie de mai multă îngrijire şi lasă mizerie în urmă. 

Harta arborilor

Dacă sunt curioşi să afle mai multe despre arborii care deja există în oraş sau au nevoie de inspiraţie în a alege puieţii potriviţi pentru zona lor, orădenii pot consulta şi Registrul spaţiilor verzi din Oradea, care de săptămâna trecută este accesibil online, pe site-ul www.oradea.ro.

Pe harta verde digitală, oricine poate studia parcurile sau aliniamentele din oraş şi poate vedea ce copaci cresc în Oradea, înălţimea lor, vârsta şi dacă sunt sau nu din specii protejate. "Harta interactivă are un buton de căutare, în care doritorii pot trece numele străzii pe care vor să o vadă şi pot descoperi apoi spaţiile verzi şi arborii de acolo. Înainte de a solicita acordul Primăriei pentru plantare, cetăţenii ar putea studia ce există deja în vecinătatea lor", spune şefa Direcţiei Tehnice.

Campania de plantări de toamnă va debuta pe 15 octombrie şi va dura timp de o lună, perioadă anume aleasă pentru ca arborii să iasă din vegetaţie, ceea ce maximizează şansele ca puieţii să prindă rădăcini. Când vremea va fi secetoasă, ei vor trebui udaţi, atât în această toamnă, cât mai ales la primăvară şi în vara următoare. Dacă vor primi măcar un pic de atenţie, vor răsplăti cu oxigen din belşug...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON