URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Ianuarie 2011, 18:00

Protestele violente din Egipt continuă: poliţia a deschis focul, numărul victimelor a ajuns la o sută

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zeci de mii de egipteni au ieşit în stradă sâmbătă, continuând protestele de o amploare fără precedent împotriva preşedintelui Hosni Mubarak, iar principalul reprezentant al opoziţiei, Mohamed ElBaradei, a promis că manifestaţiile vor continua până la plecarea acestuia din funcţie.

Cel mai influent predictator din lumea arabă, şeicul Youssef Al-Qardaoui, a declarat sâmbătă că numai plecarea preşedintelui Hosni Mubarak poate rezolva criza din Egipt şi a cerut poporului egiptean să continue revolta paşnică.

"Îl sfătuiesc pe preşedintele Mubarak să plece, să părăsească Egiptul (...) Singura soluţie pentru rezolvarea problemei este plecarea lui Mubarak", a declarat şeicul Qaradoui, influent teolog sunnit care conduce Uniunea mondială a ulema musulmani. "Pleacă, Mubarak, ai milă de acest popor şi pleacă înainte ca distrugerea să se extindă în Egipt", a spus el, într-o intervenţie la postul de televiziune Al-Jazeera.

Armata egipteană a cerut sâmbătă populaţiei să se apere de jefuitori, conform unui comunicat difuzat de televiziunea de stat de la Cairo. Totodată, poliţia a folosit muniţie de război împotriv manifestanţilor care au încercat să intre cu forţa în Ministerul de Interne din Cairo.

În condiţiile în care serviciile de comunicaţii sunt încă perturbate, obţinerea de informaţii clare despre numărul victimelor este dificilă. Postul naţional de televiziune a anunţat că cel puţin 38 de persoane, inclusiv 10 membri ai forţelor de securitate, au fost ucişi săptămâna aceasta. Însă postul de televiziune Al Jazeera afirmă că cel puţin 95 de persoane au murit în ţară începând de vineri.

Comunitatea internaţională şi-a exprimat îngrijorarea, preşedintele american, Barack Obama, cerându-i lui Mubarak "să ia măsuri concrete pentru a-şi îndeplini promisiunile" şi "să se abţină de la folosirea violenţei împotriva manifestanţilor paşnici".

Însă promisiunile sale nu i-au impresionat pe manifestanţi, care au ieşit din nou în stradă sâmbătă, scandând "Mubarak, pleacă!" sau "Cel care iubeşte Egiptul nu distruge Egiptul" şi rupând portretele ale liderului în vârstă de 82 de ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON