URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Octombrie 2017, 11:50

Prefectul Ioan Mihaiu despre marşul ciclistic pentru autostradă: "Acţiunea nu îşi are rostul!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prefectul Ioan Mihaiu a declarat miercuri, în încheierea şedinţei Colegiului Prefectural că marşul ciclistic care va fi organizat sâmbătă de Federaţia Patronilor Bihor şi Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania pentru a atrage atenţia autorităţilor cu privire la necesitatea reluării luării lucrărilor la autostrada Borş - Braşov este inutilă.

"În calitate de biciclist şi pasionat de sport aş participa la o astfel de acţiune, însă în calitate de prefect şi cunoscător al procedurilor de achiziţii n-am să particip, pentru că acţiunea nu îşi are rostul. În momentul de faţă procedura de desemnare a câştigătorilor şi de reluare a lucrărilor la autostradă este pe un făgaş normal", a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Prefectul a dat asigurări că investiţia are toate avizele necesare, inclusiv cele de mediu legate de protecţia popândăilor din situl Natura 2000 "Pajiştea Fegernic". "Acea problemă este rezolvată de mult. Consiliul Judeţean şi-a dat avizul încă din 6 iunie", a spus prefectul, arătând că şoseaua este prevăzută cu un podeţ pe dedesubt, pentru libera circulaţie a rozătoarelor.

Ioan Mihaiu a afirmat că licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de construirii autostrăzii Transilvania îşi urmează cursul. "În momentul de faţă suntem în faza depunerii ofertelor. Peste trei săptămâni expiră termenul de depunere, iar în perioada 21 noiembrie – 15 decembrie se va face analiza ofertelor, urmând ca anunţarea câştigătorilor să se facă pe 15 decembrie", a afirmat Mihaiu.

Filialele bihorele ale Federaţiei Patronilor şi PPMT organizează sâmbătă un marş ciclistic pe ruta Oradea – Sălard la care estimează că vor participa circa 100 de biciclişti. Marşul va porni la ora 10, din Parcul Traian, ocazie cu care orgnizatorii vor depune un memoriu la Prefectura Bihor.

În încheierea şedinţe de miercuri, prefectul Ioan Mihaiu i-a felicitat pe poliţiştii bihoreni pentru capturarea bandei de spărgători de locuinţe care a terorizat luni de zile zona Ştei şi a mai anunţat că dotarea poliştilor rutieri cu pistoale radar a dus la scăderea vitezei cu care se circulă pe şoselele bihorene.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
...mda
...normal ca nu are nici un rost. Cainii latra, caravana trece. La fel cum a trecut din 1990 incoace. Sa vandalizat o tara intreaga de bogatiile din subsol, pe sol si in aer si normal, in sfarsit cineva ne spune adevarul, "NU ARE NICI UN ROST SA PROTESTATI" , va iesi tot cum vrem noi. Din pacate si, nu vreau sa fiu pesimistul de serviciu, nici in 2018 nu va incepe lucrarile la autostrada. Pacat, de noi ca suntem prosti.
Postat 25 Octombrie 2017, 12:16 de FLORIN64
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON