URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 21 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Tarom are un vechi monopol pe cursele București - Oradea, ba surse din industrie spun chiar că ruta este cea mai profitabilă a companiei. O informație intuită și din prețurile biletelor, exorbitante, și din faptul că se găsesc greu cu o zi - două înainte de zbor, iar adesea chiar deloc. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Decembrie 2021, 18:10

Orădeanul care a obligat un poliţist să-şi ceară scuze în genunchi de la fata pe care o jignise, condamnat definitiv la închisoare

Orădeanul care a obligat un poliţist să-şi ceară scuze în genunchi de la fata pe care o jignise, condamnat definitiv la închisoare foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sergiu Bunta, tânărul orădean care a sechestrat un agent de Poliţie şi l-a obligat să-şi ceară scuze în genunchi de la o fată pe care o jignise, a fost condamnat definitiv, miercuri, la 11 luni şi 20 de zile de detenţie sub acuza de lipsire de libertate în mod ilegal, şi urmează să fie încarcerat.

Paul Herdean, unul dintre cei trei prieteni ai lui Bunta care au participat la incident, a rămas cu pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare şi 80 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Verdictul a fost pronunţat la Curtea de Apel Oradea care, practic, a menţinut soluţia pronunţată în cauză la Judecătoria Oradea. 

Craiul din Poliţie

După cum a dezvăluit BIHOREANUL, cazul care îi are protagonişti pe Şerban Bunta, pe amicii săi - Paul Herdean, Marcus Ivan şi Sergiu Bota - şi pe victima lor, Raul B., agent în cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, s-a produs în seara de 6 martie 2019.

Orădeanul găsise în telefonul tinerei mai multe discuţii cu poliţistul, unele în care acesta îi făcea propuneri indecente, sugerându-i chiar să facă video-chat, descoperind totodată şi multe fotografii şi filmuleţe, unele cu tentă sexuală, altele şocante, cu cadavrele unor oameni, cel mai probabil surprinse în timpul unor anchete poliţieneşti.  

Revoltat, bărbatul l-a sunat pe poliţist, chemându-l la o întâlnire la care a plecat împreună cu cei trei amici. Întrevederea s-a consumat în parcarea complexului comercial Nest de pe Calea Borşului, de unde poliţistul a fost forţat să-i însoţească pe cei trei la apartamentul lui Bunta.

Ajunşi la locuinţă, poliţistul a fost obligat să-şi sune propria iubită, să-i spună că a înşelat-o şi "să-i relateze faptele sale săvârşite", iar apoi să îngenuncheze, în două rânduri chiar, în faţa prietenei lui Bunta, ca să-şi ceară iertare, "sub imperiul ameninţărilor verbale şi cu ajutorul sabiei pe care (Bunta, n.r.) o lua uneori asupra sa".  

Scăpat din apartament, agentul de Poliţie a luat-o la fugă, strigând după ajutor, iar apoi a sunat la 112. Bunta, Herdean, Ivan, Bota dar şi tânăra "răzbunată" de cei patru au fost conduşi la sediul Poliţiei Oradea.

Unii cu acord, alţii cu judecata

Cert este că, în final, în februarie 2020, cei patru agresori au fost trimişi în judecată, în februarie anul trecut, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, faptă pedepsită cu închisoare între 1 şi 7 ani de detenţie. 

Procesul a început la Judecătoria Oradea, unde doi dintre ei - Marcus Ivan şi Sergiu Bota - au cerut să fie judecaţi după procedura simplificată, adică doar în baza probelor strânse de procurori, pe care le-au recunoscut, beneficiind astfel de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. Au fost condamnaţi pe 16 februarie, în acest an, la câte 2 ani de închisoare cu suspendare şi câte 80 zile de muncă în favoarea comunităţii.

În cazul lui Şerban Bunta şi Paul Herdean, însă, care au admis doar parţial acuzele, pretinzând că poliţistul ar fi venit de bunăvoie în apartament - unde uşa n-ar fi fost închisă şi, deci, putea pleca oricând - dezbaterile au continuat, iar pe 24 martie 2021, Herdean a fost condamnat, la fel ca şi ceilalţi doi complici, la 2 ani de închisoare cu suspendare şi 80 de zile de muncă în folosul comunităţii. 

Bunta, în schimb, a încasat la 11 luni şi 20 zile de detenţie, pentru că era sub supraveghere, după o pedeapsă de 8 luni de închisoare încasată în 2018 pentru conducere fără permis şi a cărei aplicare fusese amânată. 

Cum era de aşteptat, Bunta a atacat soluţia la Curtea de Apel însă fără succes. "Instanţa respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale a Judecătoriei Oradea, pe care o menţine în totalitate", se menţionează pe portalul Curţii de Apel Oradea, precizându-se că verdictul instanţei este unul definitiv. 

Problemele tânărului orădean nu s-au terminat, însă, căci pe marginea aceluiaşi incident, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea l-au trimis în judecată, separat, şi pentru şantaj, proces care se află în Camera Preliminară a Judecătoriei Oradea.

UPDATE. A fost încarcerat

Printr-un comunicat transmis joi, Biroul de presă al Poliţiei Bihor a anunţat că Sergiu Bunta, care între timp s-a mutat în Sântandrei, a fost ridicat, miercuri, de poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale. Potrivit informării, bărbatul de 26 de ani a fost depistat în Sântandrei şi condus la Penitenciarul Oradea, unde îşi va ispăşi pedeapsa de 11 luni şi 20 de zile la care a fost condamnat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Nu stiu...
... ce ,,statut" are tanarul, daca e infractor sau nu, dar are tot respectul meu! Daca te pretinzi barbat nu lasi orice derbedeu psihopat sa se dea la femeia ta! Poate iti pierzi libertatea, dar iti ramane cel mai de pret bun, ONOAREA. P.S. Intr-o tara NORMALA, nu se ajungea aici! Psihopatul era ejaculat din sistem, primea tratament (medical si/sau penal), un pic de castrare...
Postat 17 Decembrie 2021, 05:21 de pinonel
PENIBIL
Interlopii din Oradea cred ca se prapadesc de ras pentru cele intamplate si solutia gasita. Ei au, zilnic, in fisa postului munci de genul asta, dar cine are curaj sa faca "dreptate" pentru victimele lor? Sper ca "politistul" in cauza sa primeasca ce merita de la viata.
Postat 16 Decembrie 2021, 10:51 de CalinPopescu
si politistul cu pozele macabre din anchete?
Isi asteapta fericit pensia speciala ?
Postat 15 Decembrie 2021, 20:37 de Traian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5777 RON
  • 1 EUR = 4.9748 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON