După o evoluţie impresionantă mai ales prin forţa de care a dat dovadă în interpretarea piesei "Supermassive Black Hole", de la Muse, orădeanca Ivana Farc a reuşit, vineri seară, să cucerească nu doar juriul de la "Vocea României", ci şi publicul.
Orădeanca a apărut pe scenă puţin după miezul nopţii, cu pletele blonde în vânt şi cu un costum negru, de rockeriţă. A fost un moment plin de dinamism, în care tânăra a emanat o forţă ieşită din comun şi a avut o coregrafie pe măsură, tonică şi sexy, alături de ea pe scenă fiind, în prim plan, şi coregraful orădean Emil Rengle.
"Ivana, you rock girl, bravo!", i-a spus la final Loredana, în vreme ce Smiley a subliniat forţa interpretei, care se ascunde într-o fată care pare "drăguţă şi firavă".
"A fost un moment excelent pe care l-ai executat întocmai şi trebuie să-ţi mulţumesc, iarăşi îţi mulţumesc", a spus, între altele, antrenorul orădencei, Tudor Chirilă.
Când, la final, Pavel Bartoş a anunţat că ea este preferata publicului, orădeanca a sărit în sus de bucurie, astfel că, din echipa lui Chirilă, Ivana a păşit în următoarea etapă a competiţiei, alături de Andrea Avarvari, care a fost salvată de antrenor.
Vinerea viitoare, în spectacolul live de la Vocea României va cânta Brigitta Balogh.
Vezi aici interpretarea Ivanei!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.