URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 13 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Octombrie 2023, 21:30

Oradea găzduiește în weekend un festival al cafelei, cu competiții și degustări. Prezentator va fi Mihai Morar 

Oradea găzduiește în weekend un festival al cafelei, cu competiții și degustări. Prezentator va fi Mihai Morar  (foto: The Dripper / arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai mulți producători de cafea de specialitate vor participa în acest weekend la prima ediție a Oradea Coffee Festival, la Sinagoga Neologă Sion, unde vor fi deschise mai multe standuri, cu prezentări și degustări. De asemenea, în Palatul Vulturul Negru, se vor organiza degustări de ceaiuri.

La expoziție

Oradea Coffee Festival se va desfășura în perioada 27-29 octombrie. Evenimentul este organizat de Oradea Heritage, alături de SCA România (Speciality Coffee Association) și două cafenele orădene: The Dripper și Ristretto. Partenerul principal al festivalului este Julius Meinl.

„Între 27-29 octombrie 2023, la Sinagoga Neologă Sion, vom reuni sub aceeași cupolă entități din universul cafelei, de la furnizori de cafea brută, la prăjitorii, distribuitori de echipamente specializate, produse conexe și multe altele. Intrarea este gratuită”, au transmis organizatorii printr-un comunicat. 

Astfel, nu doar cei din industrie sunt chemați să descopere ofertele și produsele, ci și orădenii pasionați de cafele aparte. De altfel, vizitatorii vor putea chiar degusta unele tipuri de cafea de specialitate la standurile de la Sinagogă. 

Expozanți sunt DropShot Coffee, BRITA România, Kofiti, alikof, Dripper The Factory, Sloane Coffee Roastery, Julius Meinl, EDREAM, Oradea Heritage, Brazilian Coffee CO, Croitoria de Cafea, Coffee Market, Barshaker, A Roastery, The Open Bar, Olivo Caffe, Artisan Coffee Gear, MERON, Emozia, MABO Coffee Roasters.

Întrecere de cafele 

„La festival vă așteaptă o experiență inedită oferită gratuit. În timpul în care degustați cafea de la unele dintre cele mai mari branduri de prăjitorii de cafea de specialitate din țară, veți fi martorii celor mai importante competiții organizate de singura organizație de cafea de specialitate la nivel mondial (SCA-Specialty Coffee Association)”, menționează organizatorii. 

În cadrul Oradea Coffee Festival se vor organiza și competiții ca National Roasting Championship, National Brew Championship, National Barista Championship, National Cup Tasting Championship.

Evenimentele din cadrul festivalului vor fi prezentate de Mihai Morar, de la Radio Zu. 

Expoziție și ceainărie 

În perioada festivalului, între orele 15 și 19, la Palatul Vulturul Negru, holul principal al fostului cinematograf va pune în valoare și va prezenta evoluția echipamentelor de preparare a cafelei. Vor fi prezentate inclusiv porțelanuri de epocă. 

La etajul întâi al palatului, în fosta cofetărie, se vor putea degusta selecții de ceaiuri aromate Julius Meinl.


Programul evenimentului: 

Sinagoga Neologă Sion – 27-29 octombrie, între orele 10:00-19:00 – Festival
Palatul Vulturul Negru – 27-29 octombrie, între orele 15:00-19:00 – Expoziții & Ceainărie
Dripper The Factory – 27-29 octombrie – 10:00-19:00 – Competiție de prăjire cafea
Ristretto – 28 octombrie, 10:00-12:00 – Workshop – Sensory neuroscience workshop cu Zuzanna Dedyk – acces pe bază de rezervare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6134 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON