URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 13 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 August 2023, 12:01

O tânără de 23 de ani și-a aruncat copiii de la etaj: Un băiețel de 2 ani a murit, iar fratele său de 3 ani este în comă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O tânără mamă din județul Botoșani și-a aruncat copiii de la etajul întâi al unui hotel. Femeia a sărit cu ei în brațe de pe fereastra camerei sale de hotel, însă în fața acesteia era un acoperiș, care i-a oprit ei căderea în gol, dar, în schimb, copilașii au ajuns pe beton.

Vladimir, băiețelul ei de 2 ani, a murit, iar Gabriel, fratele său de 3 ani, este în comă.

„La data de 20.08.2023, IPJ Botoşani a fost sesizat cu privire la faptul că o femeie, aflată la etajul 1 al unui hotel, şi-a aruncat copii, cu vârstele de 2, respectiv 3 ani, de la balcon, şi ameninţă că se va sinucide”, au transmis anchetatorii despre acest caz.

Scenele șocante s-au petrecut în noaptea de duminică spre luni și au fost relatate de publicația locală Monitorul de Botoșani. 

Sursa citată scrie că femeia este din localitatea Albești și și-ar fi dus copiii să se joace în Parcul Mihai Eminescu din Botoșani, iar ulterior și-a dat seama că nu mai are vreo cursă de autobuz pentru a merge înapoi la domiciliu, astfel că s-a cazat la Hotel Tineret din municipiu. Ziarul local subliniază că femeia nu avea vreun act de identitate asupra ei și a fost primită de personalul hotelului căci părea foarte tristă.

Ea a primit o cameră la etajul întâi al unității de cazare. La un moment dat în timpul nopții, ea și-a luat copiii adormiți în brațe și a sărit cu ei pe fereastră. Femeia a aterizat însă pe un acoperiș situat chiar în fața ferestrei, dar pe copii i-ar fi scăpat din brațe, iar aceștia au căzut pe beton. 

Înainte de acest gest terifiant, tânăra i-a trimis un mesaj soțului ei, tatăl copiilor, care se afla la București. „Sper să fii fericit acum că ai scăpat de noi”, a scris ea, conform unor surse apropiate anchetei, potrivit news.ro.

Ea a mai scris că-i pare rău pentru copii, „căci ei nu au nicio vină”, dar nu ii poate lăsa „aşa, ai nimănui”, pentru că „nimeni nu o să îi iubească”, arată aceeași sursă. 

„Sper să fii fericit fără noi, adio”, a scris femeia, adăugând că ea a încercat sa facă totul pentru familie - soţ, mamă, tată şi că a fost „luată de fraieră”.

După ce a fost salvată de pompieri, femeia a susţinut că nu a vrut să le facă rău copiilor. 

La faţa locului s-a deplasat un negociator, care a purtat discuţii cu femeia. „Era foarte agitată, repeta obsesiv: ce am făcut, îmi pare rău, nu vreau sa ajung la pușcărie, nu vreau să creadă lumea că sunt criminală”, a dezvăluit negociatorul, potrivit Libertatea.ro. 

Tânăra a fost în cele din urmă imobilizată de un pompier intrat în camera hotelului, apoi coborâtă pe brațe de colegii acestuia, în timp ce repeta obsesiv: „N-am vrut să le fac nimic rău! N-am vrut să le fac nimic rău!”

Ea a fost internată la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Botoşani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6134 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON