Atenţie, şoferi, ocoliţi latura Parcului 1 Decembrie dinspre strada Vasile Alecsandri! Potrivit unui comunicat al municipalităţii, strada Parcul 1 Decembrie se va închide începând din 16 iulie pe porţiunea delimitată de străzile Traian Moşoiu şi Piaţa Independenţei.
"Închiderea circulaţiei este necesară pentru continuarea proiectului de amenajare a străzii Vasile Alecsandri, prin realizarea unei treceri de pietoni denivelate, pe o distanţă egală cu lăţimea străzii Vasile Alecsandri, la intersecţia cu strada Parcul 1 Decembrie", se menţionează în comunicatul Primăriei.
Lucrările vor avea termen de predare de o lună şi vor trebui finalizate până pe 17 august.
De altfel, închiderea arterei pe porţiunea afectată de lucrări a fost programată iniţial să înceapă din 2 mai, dar lucrările au fost amânate până după încheierea anului şcolar.
Măsura a avut ca scop evitarea ambuteiajelor în condiţiile în care în Piaţa Unirii urma să fie închisă pentru desfăşurarea în bune condiţii a unor evenimente.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.